Conferinţele CAPITAL: În maximum 10 zile, IMM-urile pot apela la noi fonduri

Conferinţele CAPITAL: În maximum 10 zile, IMM-urile pot apela la noi fonduri
Publicat de CAPITAL la 17 mai 2012, 12:56

În maximum 10 zile va fi disponibilă înscrierea pentru programul de dezvoltare şi modernizare a pieţei. Bugetul alocat în acest an se ridică la 7 milioane de lei şi se adresează întreprinderilor mici şi mijlocii. Anunţul a fost făcut în cadrul conferinţei “Întreprinderile mici şi mijlocii – motorul unei economii stabile”, organizate de CAPITAL.

Programul se derulează pe o perioadă de maxim şase luni, statul oferind finanţare nerambursabilă de 80% pentru microîntreprinderi, de 70% pentru întreprinderile mici şi de 60% pentru cele medii, a precizat Adrian Panait, şef serviciu în cadrul Agenţiei de implementare a proiectelor pentru IMM-uri, în cadrul conferinţei CAPITAL.

El a menţionat că evaluarea proiectelor durează aproximativ 40 de zile, iar un beneficiar poate solicita maximum 100.000 de lei.

Informații articol
Publicat în: Arhiva
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.