Conferința a fost organizată de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, în parteneriat cu Revista PSYCHOLOGIES România, în cadrul Programului WEBDIDACTICA Educațional.

Speakeri de top, psihologi, profesori, specialiști și cercetători în educație din România, Grecia, Canada, Republica Moldova și America au dezbătut rolul și locul activităţilor extracurriculare în educaţia copiilor, precum și cele mai importante beneficii pe care le aduc acestea în dezvoltarea armonioasă a copiilor. La eveniment au participat, live, pe platforma Zoom Webinars, peste 250 de profesori din toată țara.

Dacă înveți mai multe limbi străine, când ești tânăr, ai o viață mai lungă și mai sănătoasă

”Aș vrea să subliniez importanța unor activități extracurriculare, în domeniul lingvistic, pentru viitorul apropiat și îndepărtat al tinerilor și al copiilor. Pentru viitorul apropiat, mă refer la dezvoltarea abilităților cognitive și lingvistice, care le facilitează parcursul școlar, fie prin faptul că se previne abandonul școlar, fie prin faptul că se dezvoltă multilateral și au rezultate mult mai bune la școală.

Iar pentru viitorul îndepărtat, competențele sociale și culturale și dezvoltarea neurologică, dobândită prin învățarea și utilizarea, la nivel avansat, a uneia sau mai multor limbi străine, stau la baza unei cariere plurivalente de succes, în special când vorbim despre dezvoltarea pe plan internațional. În plus, studiile făcute în Belgia și în Olanda, în ultimii 5 ani, arată că persoanele care pot vorbi 2 sau mai multe limbi străine, în mod fluent, și au capacități sociale dobândite prin activități extracurriculare, sunt cu mult mai puțin expuse bolilor bătrâneții, precum alzheimer sau bolile de pierdere de memorie, asociate cu înaintarea în vârstă”, a declarat Victoria Lupașcu din Canada – Lector Universitar la University of Montréal, Canada, Doctor în Studii Asiatice și Literatură Comparată, în cadrul conferinței.

Printre spekari s-au numărat și Larisa Gojnete și Ana-Maria Ștefan – Inspectori Școlari pentru activități extrașcolare din cadrul Inspectoratului Școlar al Municipiului București; doctori și cercetători în domeniul educației de excelență din America – Dr. Julia Roberts, Președinte World Council for Gifted and Talented Children, cel mai înalt for internațional în domeniul educației de excelență și Tyler Clark, Director of Operations, The Center for Gifted Studies at Western Kentucky University.

Alături de aceștia au fost prezenți, tot în calitate de speakeri, Maria Pilchin din Republica Moldova – scriitoare, cercetător științific, autor de manuale și peste 100 de articole, studii şi eseuri literare; Daniela Popescu din Atena, Grecia – Președinte al Asociației Interculturale Româno-Elene DACIA, profesor pentru învățământul primar și preșcolar și Consuela Colțan – Profesor pentru învățământul primar, metodist, mentor, cadru didactic preocupat de inovație în educație, câștigătoare a Concursului ”Creatori de Educație”, în 2019 și 2021, în cadrul CRED – Concurs Național de bune practici, organizat de Ministerul Educației.

Înregistrarea conferinței este disponibilă pe canalul de Youtube al Fundației Dan Voiculescu.

De ce sunt benefice activitățile extracurriculare pentru copii?

”Toate aceste activităţi au un impact pozitiv asupra dezvoltării copiilor, pentru că ei vor învăţa să se observe şi să se înţeleagă mai bine pe ei înşişi, să-şi gestioneze mai bine emoţiile, să-şi identifice şi să își valorifice mai bine aptitudinile şi resursele în domeniile către care au înclinaţii. Unul dintre cele mai importante beneficii este acela că ei vor învăţa să înveţe, vor fi încurajaţi să găsească cele mai bune soluţii de rezolvare a problemelor, să gândească out of the box, să-şi planifice în mod eficient timpul liber astfel încât să fie echilibrat din punct de vedere al efortului. Nu în ultimul rând, le va creşte stima de sine, vor învăța să se adapteze noilor cerinţe ale timpului prezent, pregătindu-se, astfel, pentru viitor”, a declarat psihologul Sabina Grosoșiu, speaker la conferință.

”Lumea în care se nasc copiii de astăzi este o lume complexă, într-o permanentă schimbare, iar aceștia trebuie să o înțeleagă, să fie pregătiți să-i facă faţă, și să accepte provocările într-un mod practic, creativ, inovator, lucru care poate fi realizat îmbinând activităţile şcolare cu activităţile extraşcolare/extracurriculare”, a mai declarat Sabina Grosoșiu.

Printre beneficiile prezentate de către specialiști, în cadrul Conferinței 𝗪𝗘𝗕𝗗𝗜𝗖𝗔𝗧𝗜𝗖𝗔 Educațional de ieri, se numără dezvoltarea gândirii critice și a unei atitudini positive față de învățare, încurajaţi să găsească cele mai bune soluţii de rezolvare a problemelor – out of the box

– Să învețe lucruri noi, ce completează conținutul disciplinelor școlare;

– Să își petreacă timpul într-un mod plăcut și instructiv;

– Să își dezvolte o atitudine pozitivă față de învățare;

– Să își dezvolte o gândire critică;

– Vor aplica în lumea reală ceea ce au învățat/descoperit;

– Vor avea noi experiențe de învățare;

„O învățare cu adevărat trainică nu se realizează exclusiv între pereții clasei, ci și în natură, în muzee și biblioteci, pe stradă, la teatru sau în instutuțiile în care lucrează părinții elevilor”. – Consuela Colțan.

Printre speakerii conferinței se numără:

Eleonora Larisa Gojnete – Inspector Școlar pentru activități extrașcolare și comunicare instituțională, Inspectoratul Școlar al Municipiului București, profesor la Colegiul Național Grigore Moisil din București.

Dr. Julia Roberts, USA – President of The Center for Gifted Studies and The Carol Martin Gatton Academy of Mathematics and Science in Kentucky at WKU.

Tyler Clark, EdD, USA – World Council for Gifted and Talented Children, Executive Administrator, The Center for Gifted Studies at Western Kentucky University, Assistant Director of Operations.

Maria Pilchin, Republica Moldova – Scriitoare, Cercetător științific, Lector universitar la Universitatea de Stat din Moldova, autoare a trei manuale de literatură universală pentru şcoala naţională şi cea alolingvă (în colaborare), autoare a peste 100 de articole, studii şi eseuri literare

Victoria Lupașcu, Canada – Lector Universitar la University of Montréal, Canada, Doctor în Studii Asiatice și Literatură Comparată, titlu obținut la Pennsylvania State University, Statele Unite ale Americii

Daniela Popescu, Atena, Grecia – Președinte Asociația Interculturală Româno-Elenă DACIA, profesor pentru învățământul primar și preșcolar

Consuela Colțan – Profesor pentru învățământul primar, metodist, mentor, cadru didactic preocupat de inovație în educație, câștigătoare a Concursului ”Creatori de Educație” 2021organizat de Ministerul Educației

Ana-Maria Virginia Ștefan – Inspector Școlar pentru activități extrașcolare, ISMB, prof de Limba Franceză la Colegiul Național Gheorghe Șinaci din București

”În cadrul conferinței vom prezenta, împreună cu psihologi, profesori și specialiști în educație, rolul și locul activităţilor extracurriculare în educaţia copiilor, precum și cele mai importante beneficii pe care le aduc acestea în dezvoltarea armonioasă a copiilor”, a declarat Florentina Negrescu, profesor la Școala FDVDR, psiholog, consilier psihologic și psihoterapeut format în psihoterapie integrativă și psihoterapie experiențială, practitioner în NLP, formator și trainer. Este membră a Colegiului Psihologilor din România, a Institutului Român de Psihoterapie Integrativă, a Societății de Psihoterapie Experiențială din România și a Federației Române de Psihoterapie.

”Activitățile extracurriculare au un rol important în formarea personalității copiilor. Educația prin activități extracurriculare urmăreste identificarea si valorificarea aptitudinilor și a resurselor copilului, precum și stimularea comportamentului creativ, în diverse domenii”, a declarat Sabina Grosoşiu, speaker la conferință, profesor la Școala FDVDR, psiholog clinician autonom, psihoterapie raţional-emotivă şi comportamentală, MA Tehnici psihologice de Controlul comportamentului şi Dezvoltarea Potenţialului uman, Trainer acreditat CNFPA.