”Sunt expuse deja spre vânzare de producătorii agricoli în pieţele: Rahova, Străduinţei, Domenii, Râmnicu Sărat, Sudului iar, în zilele următoare, consumatorii se vor putea aproviziona cu tomate româneşti şi din alte pieţe din Bucureşti”, informează MADR.

Prețurile pentru un kilogram de roșii variază între 18 și 25 de lei/kilogram. 

Până la 9 mai au fost primite în total 11.925 de solicitări de înscriere în programul de sprijin pentru tomate, cultivate în sere sau solarii, pentru ciclul I aferent anului 2018.

”Cei mai mulţi cultivatori provin din judeţele Olt (3.937), Dolj (1.643) şi Galaţi (1.590). Dintre solicitanţii de sprijin în Ciclul I au definitivat plantarea tomatelor în spaţii protejate un număr de 10.451”, spun oficialii Ministerului Agriculturii.

Producătorii agricoli autohtoni înscrişi în programul de sprijin pentru tomate cultivate în spaţii protejate poartă şorturi roşii cu însemnele programului şi au afişate la loc vizibil tăbliţe de identificare.

Programul de sprijin pentru tomate, cultivate în sere sau solarii, cu ajutorul căruia producătorii agricoli din România sunt susţinuţi, se află în al doilea an de implementare, asigurându-se astfel necesarul de consum intern de tomate proaspete din producţia autohtonă începând cu luna mai şi până în decembrie.

Pentru a fi eligibili pentru acordarea ajutorului de minimis de 3.000 de euro/an pentru cultura de tomate, beneficiarii trebuie, printre altele, să deţină o suprafaţă cultivată cu tomate în spaţii protejate de cel puţin 1.000 mp, să obţină o producţie de minimum 2 kg tomate/mp, dar şi să valorifice o cantitate de tomate de cel puţin 2.000 kg dovedită cu documente justificative.

Te-ar putea interesa și: