Protecția împotriva concedierii pentru un angajat aflat în concediu medical se aplică în funcție de momentul la care este luată decizia de concediere
Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ), printr-un recurs în interesul legii, a clarificat că protecția împotriva concedierii pentru un angajat aflat în concediu medical se aplică în funcție de momentul la care este luată decizia de concediere, nu de momentul în care aceasta este comunicată sau își produce efectele.
Decizia nr. 18/2025, pronunțată pe 29 septembrie și publicată în Monitorul Oficial nr. 967/2025, clarifică că salariații aflați în concediu medical nu pot fi concediați pe durata acestei perioade.
În practică, instanțele din România au adoptat două abordări diferite.
Una dintre ele aprecia că interdicția de concediere se raportează la momentul emiterii deciziei, aceasta neputând fi luată pe durata concediului medical. Cealaltă susținea că relevant este momentul în care decizia produce efecte, adică data comunicării sau cea indicată în document drept ultima zi de muncă.
Prin hotărârea sa, ICCJ a pus capăt dezbaterii, hotărând că orice decizie de concediere emisă în timpul concediului medical este nulă de drept, indiferent dacă angajatul o primește abia după întoarcerea la muncă.

Explicația Înaltei Curți de Casație și Justiție
Magistrații au subliniat că expresia „nu poate fi dispusă concedierea”, folosită în lege, se referă la momentul concret în care angajatorul decide încetarea contractului de muncă.
Expresia „a dispune” se referă la „a hotărî” și nu la „a comunica”, iar conform principiului tempus regit actum, legalitatea unui act juridic se evaluează în raport cu momentul emiterii sale.
Norma urmărește, de asemenea, să protejeze angajatul în perioada în care se află într-o situație de vulnerabilitate, neputând să-și îndeplinească în mod efectiv atribuțiile și drepturile de muncă.
De la momentul publicării în Monitorul Oficial, decizia ICCJ devine obligatorie pentru toate instanțele judecătorești din țară.
Prin urmare, orice hotărâre de concediere luată în timpul concediului medical este nulă, iar angajatul are dreptul să fie reintegrat și să primească salariile corespunzătoare perioadei în care a fost afectat.
Documentul poate fi consultat mai jos.
935624500-Monitorul-Oficial-Partea-I-Nr-967