Nivelul de compensare a medicamentelor nu se va modifica în acest an
Alexandru Rogobete a precizat că nivelul de compensare a medicamentelor nu se va modifica în acest an. Oficialul a subliniat că nu va permite ca pacienții să plătească sume suplimentare în farmacii pentru pensii, indiferent de presiunile politice, precizând că decizia nu are caracter politic.
”Pacientul trebuie să înţeleagă că anul acesta nu se va modifica nimic la nivelul de compensare.
Pentru că este aberant ca la o lună de zile după ce am impus, mă rog, Ministerul Finanţelor, dar nu contează, e domeniul Sănătăţii, am impus CASS pentru pensii ca aceiaşi oameni să scoată bani suplimentari în farmacii. Eu, cât voi fi la Ministerul Sănătăţii, împreună cu susţinerea PSD, acest lucru nu se va întâmpla.
Dar aici nu e o chestie politică”, a declarat el la Medika TV.
Următorul pas este actualizarea listei de medicamente compensate
Rogobete a explicat că, după finalizarea pachetului 2 de măsuri, următorul pas este actualizarea listelor de medicamente compensate. El a subliniat că nu a existat încă un acord final privind modificările, iar Ministerul Sănătății este instituția responsabilă să inițieze actul normativ, fără implicarea altor entități.
De asemenea, nu au avut loc discuții transparente cu reprezentanții industriei farmaceutice, asociațiile de pacienți, societățile profesionale sau medici privind mutarea anumitor molecule între diferite niveluri de compensare.
Ministrul Sănătății a precizat că actualizarea listelor este absolut necesară, că vor fi introduse molecule noi și că întregul proces va fi realizat în mod transparent, odată ce actul normativ va fi redactat și publicat.
”După ce finalizăm pachetul 2 de măsuri, următorul obiectiv este să actualizăm aceste liste de medicamente compensate. Nu a existat un acord. Până la urmă, Ministerul Sănătăţii iniţiază actul normativ, nu altcineva.
Nu a existat o discuţie şi un acord final şi o discuţie transparentă cu reprezentanţii industriei, cu asociaţiile de pacienţi, cu societăţile profesionale, cu medici, cu cine doriţi dumneavoastră, lista de molecule care se mută dintr-o parte în alta de la un nivel altul de compensare. Este absolut necesară modificarea listei şi actualizarea ei.
Însă nu există în momentul de faţă un acord pe ce molecule se mută dintr-o listă în alta. Va exista o actualizare a listelor, vom introduce molecule noi în listă, este absolut necesară această modificare, dar această acest act normativ care modifică listele va avea loc şi va fi scris şi pus în transparenţă”, a spus oficialul.
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a precizat că nivelul de compensare va fi modificat pentru 13 medicamente, însă a respins ideea că această schimbare ar crește contribuția lunară a pacienților la 500-600 de lei. Potrivit instituției, pacienții ar urma să plătească suplimentar doar 9 lei pe cutie pentru aceste medicamente.