Petiție pentru modificarea legii pensiilor private. George Moț: Fă-ți vocea auzită!
SURSA FOTO: Dreamstime - Petiție pe tema legii privind plata pensiilor private
George Moț a anunțat pe Facebook că a lansat o petiție prin care solicită modificarea legii privind plata pensiilor private, atrăgând atenția asupra problemelor acesteia și invitând membrii Comunității Declic să se implice în inițiativă, după ce amendamentele sale depuse anterior la Ministerul Muncii, Guvern și Parlament au fost respinse.
Petiție pe tema legii privind plata pensiilor private
George Moț a publicat pe Facebook un mesaj prin care anunță că membrii Comunității Declic se implică în problema legii privind plata pensiilor private.
El a explicat că legea are mai multe probleme, pe care le-a semnalat deja de mai multe ori, inclusiv prin scrisori deschise adresate Ministerului Muncii, Cabinetului Primului-Ministru, partidelor aflate la guvernare (PSD, PNL, USR, UDMR) și Parlamentului, participând chiar și la ședințele comisiilor.
Totuși, spune George Moț , acestea au fost respinse.

Amendamentele refuzate pe tema pensiilor private
Printre amendamentele pe care le-a propus, dar care nu au fost acceptate, se numărau posibilitatea ca participantul să decidă singur valoarea ratei, indexarea anuală a ratei cu profitul obținut, extinderea universului investițional cu mai multe tipuri de active și obligativitatea testării periodice și a formării profesionale continue a celor care vând produse de pensii private.
El a subliniat că forma actuală a legii impune guvernului să stabilească rata, prevede plata profitului acumulat doar la ultima rată, limitează opțiunile de investiții la instrumente care nu acoperă inflația și nu asigură formarea adecvată a agenților.
”Ca să vă faceți o idee de ce amendamente am propus și au fost respinse:
– participantul sa poată decidă singur valoarea ratei, în condițiile unei rate minim stabilite de lege (forma actuală impune valoarea ratei, care va fi stabilită exclusiv de guvern)
– anual să se indexeze valoarea ratei cu profitul obținut (forma actuală prevede ca tot profitul acumulat să plătește doar în ultima rată)
– extinderea universului investițional cu mai multe tipuri de active: acțiuni, obligațiuni, fonduri investiții, etc. (forma actuală prevede posibilitatea investirii doar în depozite, titluri de stat și obligațiuni supranaționale – toate instrumente care nu acoperă nici măcar inflația)
– obligativitatea testării periodice și formării profesionale continue a celor care vând produse de pensii private, asemănător celor din sectorul asigurărilor (în prezent nu există testare și formarea profesională se face doar pe hârtie; în condițiile în care în ultimul an s-au modificat peste 60 de norme este greu de crezut ca agenții de marketing sunt instruiți privind toate aceste modificări)
Acestea sunt o parte din amendamentele depuse, care au fost respinse de deputații și senatorii pe care i-am votat și care ar trebui să ne reprezinte interesele”, anunță George Moț.
George Moț a încheiat prin a încuraja oamenii să se alăture inițiativei sale, menționând că peste 6.000 de persoane au semnat deja petiția privind legea de plată a pensiilor private.
Petiția poate fi semnată aici.
A absolvit Facultatea de Litere și Limbi Străine din cadrul Universității „Hyperion” din București, specializarea română-japoneză, precum și Facultatea de Jurnalism din cadrul aceleiași universități. Lucrează în presă din 2018, când a debutat ca redactor la Bugetul.ro. Din 2019, lucrează ca redactor la Capital.ro, unde abordează teme sociale.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





