Peste 980 de situații suspecte identificate în doar nouă luni de către Delgaz Grid

Potrivit comunicatului Delgaz Grid, în primele nouă luni din 2025 au fost identificate peste 980 de cazuri de potențial consum fraudulos în 18 dintre cele 20 de județe în care compania operează, majoritatea vizând sustrageri de energie electrică.

Dintre acestea, 618 cazuri au fost de sustrageri de energie electrică, localizate în regiunea Moldovei (județele Iași, Botoșani, Vaslui, Suceava, Neamț și Bacău), iar 364 de cazuri au fost identificate pe partea de gaze naturale, în județe din Transilvania și vestul țării, precum Cluj, Bistrița-Năsăud, Maramureș, Sălaj, Timiș, Arad, Caraș-Severin, Hunedoara, Mureș, Sibiu, Alba, Bihor, dar și în cele din Moldova.

Cantitatea totală de energie sustrasă depășește 14 milioane kWh, dintre care circa 5,2 milioane kWh gaze naturale și 8,9 milioane kWh energie electrică. Valoarea prejudiciului este estimată la 11,5 milioane lei.

Reprezentanții companiei avertizează că intervențiile neautorizate asupra elementelor infrastructurii energetice pot avea consecințe grave – explozii, intoxicații, incendii sau electrocutări – cu urmări devastatoare, de la pierderi de vieți omenești până la distrugerea de bunuri.

Delgaz Grid atrage atenția că reducerea valorii facturii prin evitarea înregistrării consumului real nu reprezintă o soluție, ci un pericol serios. Compania subliniază că nicio „economie” obținută astfel nu justifică riscurile la care sunt expuși consumatorii și cei din jur.

Potrivit comunicatului, consumul fraudulos produce pierderi nu doar operatorului de distribuție, ci și consumatorilor corecți, afectând inclusiv calitatea serviciilor. În plus, faptele de acest tip sunt încadrate ca infracțiuni contra patrimoniului, conform Codului Penal.  Delgaz Grid transmite plângeri penale către instituțiile abilitate, în vederea identificării persoanelor responsabile și a recuperării prejudiciilor.

Cum se realizează sustragerile de energie. Explicațiile specialiștilor Delgaz Grid

Compania a fost întrebată de Capital care sunt metodele cel mai des folosite de persoanele care recurg la consum fraudulos. Reprezentanții Delgaz Grid au descris procedeele identificate în 2025, explicând cum acționează cei care manipulează sistemele de măsurare.

„Cele mai frecvente metode de sustragere a energiei includ: branșamentele ilegale racordate direct la rețea; manipularea contoarelor prin intervenții care reduc sau elimină înregistrarea consumului real și modificarea branșamentelor existente pentru ocolirea sistemului de măsurare”, au declarat reprezentanții Delgaz Grid pentru Capital.

Fenomenul nu este uniform în toate județele țării. Potrivit Delgaz Grid, există zone unde numărul de cazuri este semnificativ mai mare, iar cauzele pot fi diverse – de la factori socio-economici până la accesul dificil la informații privind siguranța.

Delgaz Grid
SURSA FOTO: Delgaz Grid

„În primele 9 luni ale acestui an, cele mai multe intervenții neautorizate din zona de activitate a Delgaz Grid au fost identificate în județele Iași și Bacău, urmate de județe din Transilvania precum Sibiu și Mureș”, ne-au declarat ei.

Ce acțiuni de prevenție sau campanii de informare desfășoară Delgaz Grid pentru a reduce consumul fraudulos

Compania spune că desfășoară constant campanii de conștientizare și acțiuni menite să reducă fenomenul sustragerii de energie. Prin comunicare directă și informare publică, Delgaz Grid atrage atenția asupra riscurilor și consecințelor acestor intervenții.

„Pentru prevenirea consumului fraudulos de energie, Delgaz Grid desfășoară acțiuni constante de informare și responsabilizare a consumatorilor.

Compania promovează mesaje publice care subliniază riscurile majore asociate intervențiilor neautorizate asupra rețelelor – inclusiv explozii, incendii și electrocutări – și încurajează raportarea suspiciunilor de fraudă.

Prin campanii de comunicare, Delgaz Grid atrage atenția asupra faptului că reducerea valorii facturii prin evitarea înregistrării consumului real nu reprezintă o soluție, ci o practică periculoasă și ilegală, sancționată conform legislației în vigoare.

Totodată, compania oferă recomandări clare privind siguranța instalațiilor și atenționează asupra riscurilor utilizării improvizațiilor și a intervențiilor realizate de persoane neautorizate, accentuând importanța protejării vieții și a bunurilor consumatorilor”, au declarat reprezentanții companiei.

Există colaborări cu Poliția sau alte instituții pentru identificarea și sancționarea acestor cazuri? Cum funcționează concret acest parteneriat

Delgaz Grid a explicat că acțiunile de combatere a consumului fraudulos se realizează în colaborare cu autoritățile. Parteneriatul cu Poliția și alte instituții abilitate are rolul de a facilita anchetele și de a sprijini aplicarea sancțiunilor legale.

„Combaterea consumului fraudulos presupune colaborarea între autorități, distribuitori și consumatori pentru protejarea integrității rețelelor și asigurarea securității și siguranței alimentării cu energie.

De aceea, Delgaz Grid colaborează cu Poliția și alte instituții abilitate pentru identificarea și sancționarea cazurilor de consum fraudulos de energie. Parteneriatul presupune transmiterea de plângeri penale, furnizarea de dovezi tehnice și susținerea investigațiilor prin expertiză de specialitate, contribuind astfel la aplicarea sancțiunilor legale și la prevenirea riscurilor asociate intervențiilor neautorizate asupra rețelelor”, spun ei pentru Capital.

Cum afectează aceste pierderi (de 11,5 milioane lei) facturile consumatorilor corecți

Reprezentanții Delgaz Grid afirmă că pierderile provocate de sustragerile de energie afectează inclusiv consumatorii onești. Aceste practici generează dezechilibre în rețea și costuri suplimentare pentru operatorul de distribuție.

„Clienții onești resimt direct efectele acestor practici ilegale, prin perturbarea calității și siguranței serviciului de distribuție oferit, dar și indirect, prin costuri operaționale suplimentare”, ne explică reprezentanții Delgaz Grid.

În privința sancțiunilor, compania transmite că fiecare caz descoperit este sesizat autorităților, iar numărul dosarelor penale rămâne ridicat.

„În conformitate cu obligațiile legale, Delgaz Grid sesizează organele de urmărire penală ori de câte ori este identificat un posibil caz de consum fraudulos de energie. Numărul anual al plângerilor penale este de ordinul miilor, faptele fiind încadrate ca infracțiuni contra patrimoniului, conform Codului Penal”.

Compania amintește, de asemenea, că cetățenii pot sesiza suspiciunile de consum fraudulos la adresa de e-mail raporteazafrauda@delgaz-grid.ro, la numărul de telefon 031 782 9807 (PIN 1838) sau direct la cea mai apropiată secție de poliție.

Delgaz Grid, compania de distribuție din cadrul Grupului german E.ON, operează o rețea de 26.000 km de gaze naturale în 20 de județe din nordul și vestul țării și o rețea de 82.000 km de electricitate în șase județe din Moldova, deservind aproximativ 3,6 milioane de clienți.

De la intrarea pe piața locală, în 2005, E.ON a investit 2,4 miliarde de euro în modernizarea rețelelor și a virat la bugetul statului 3,8 miliarde de euro sub formă de impozite și taxe.