Companiile au închiriat în primele 9 luni circa 750.000 mp spații logistice și industriale

Datele pentru trimestrul al treilea arată că s-au închiriat 235.000 de metri pătrați de spații logistice și industriale, companiile fiind mult mai active față de aceeași perioadă a anului trecut, când au contractat 164.000 de metri pătrați. Totuși, volumul tranzacțiilor înregistrează o ușoară scădere comparativ cu trimestrele doi și trei ale acestui an, când cererea s-a situat în jur de 260.000 de metri pătrați pe trimestru.

Ștefan Surcel, Head of Industrial Agency Cushman & Wakefield Echinox: ”Piața logistică din România își continuă traiectoria pozitivă din ultimii cinci an din punct de vedere al cererii, cerere care s-a situat la aproximativ un milion de metri pătrați anual. Vedem un echilibru între contracte noi și renegocieri ale contractelor existente, semn că firmele caută atât stabilitate, cât și oportunități de dezvoltare, dar uitându-se foate atent la eficientizarea costurilor și operațiunilor logistice. Zona București–Ilfov atrage în continuare cea mai mare parte a cererii, însă orașele regionale devin tot mai relevante și competitive, ceea ce contribuie la creșterea apetitului dezvoltatorilor pentru aceste piețe emergente”.

Piața spațiilor industriale și logistice din România crește în 2025: Bucureștiul rămâne lider, stocul modern aproape de 7,8 milioane mp

În primele nouă luni ale anului, contractele noi au reprezentat 60% din totalul spațiilor industriale și logistice închiriate, însă în trimestrul al treilea majoritatea tranzacțiilor au constat în renegocieri, acestea însumând 52% din volumul total. Chiriașii continuă să analizeze atent opțiunile disponibile și să-și optimizeze costurile în cazul unei eventuale relocări.

Bucureștiul rămâne cea mai atractivă piață, concentrând aproape 75% din volumul tranzacționat în primele nouă luni, adică aproximativ 560.000 de metri pătrați. Printre piețele secundare dinamice se numără Timișoara (75.100 mp), Craiova (16.000 mp) și Cluj (15.000 mp).

Cele mai mari tranzacții în T3 2025 au fost două contracte de renegociere, de 76.000 și 27.000 mp, ambele pentru spații din CTPark Bucharest West, situat lângă autostrada A1. Clasamentul este completat de o extindere de 15.000 mp în WDP Park Ștefănești și un pre-lease de 14.500 mp în Craiova Business Park.

Stocul modern de spații industriale și logistice din România a ajuns la aproape 7,78 milioane mp. În primele nouă luni, au fost finalizate proiecte noi de 209.300 mp, cu 24% mai puțin față de 2024, în timp ce portofoliul de proiecte aflate în construcție se ridică la circa 412.000 mp.

Rata de neocupare la nivel național a scăzut ușor, ajungând la 5,7%, respectiv 5,4% în București. Chiriile de referință au rămas stabile, între 4,30 și 4,70 euro/mp/lună în principalele centre industriale și logistice din țară. Ajustări ușoare ale chiriilor sunt posibile în trimestrele următoare, din cauza creșterii continue a costurilor de construcție și a prețurilor terenurilor.