Compania auto care face angajări. A avut vânzări record în 2013
Rolls-Royce, divizie a BMW – lider pe piaţa automobilelor de lux – a raportat al patrulea an consecutiv de vânzări record, cu 3.575 maşini livrate clienţilor în 2013.
Este o creştere de 1,5% faţă de cele 3.575 modele Rolls-Royce vândute în 2012.
Pentru a face faţă cererii în creştere, Rolls-Royce a anunţat că va angaja în Marea Britanie încă 100 de persoane la fabrica sa din Goodwood, Sussex, în 2014.
În trimestrul patru din 2013, Rolls-Royce a început livrarea către clienţi a modelului Wraith, prezentat în premieră la Salonul Auto de la Geneva, în martie 2013.
“Am raportat vânzări solide în 2013 şi ne-am menţinut poziţia de vârf pe piaţa automobilelor de lux”, a declarat şeful Rolls-Royce Motor Cars, Torsten Muller-Otvos.
Cel mai semnificativ avans al vânzărilor, de 17%, s-a înregistrat în Orientul Mijlociu, în timp ce în China vânzările au crescut cu 11% în 2013.
Pe primele 11 luni ale acestui an, Bayerische Motoren Werke AG (BMW) a vândut 1,5 milioane autoturisme şi SUV-uri, în creştere cu 8%, comparativ cu 1,32 milioane vehicule în cazul Mercedes (în creştere cu 11%), şi 1,44 milioane vehicule (plus 7,4%), pentru Audi. Dacă la vânzările de automobile marca BMW se adaugă şi vânzările de vehicule mărcile Mini şi Rolls-Royce, grupul BMW a vândut 1,77 milioane vehicule în primele 11 luni ale acestui an.
Anul trecut, BMW a vândut un număr record de 1,85 milioane vehicule, iar rezultatele de până acum pun compania în poziţia de a înregistra un nou record de vânzări în 2013, graţie cererii puternice venite din China şi SUA, cele mai mari pieţe auto mondiale.AGERPRES
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





