Consiliul de supraveghere de la Air Berlin a decis să se concentreze, până la data de 12 octombrie, pe oferta de preluare depusă de gigantul aerian german Lufthansa pentru filialele Niki, LGW şi o parte din flota Air Berlin, precum şi pe oferta venită de la compania britanică low-cost easyJet interesată de mai multe aparate din flota Air Berlin. 

„Suntem pe cale să ajungem la un acord cu ofertanţii care ar oferi pentru aproximativ 80% dintre colegii noştri şanse bune să obţină un nou loc de muncă”, a declarat directorul general de la Air Berlin, Thomas Winkelmann. 

Luna trecută, Air Berlin şi-a declarat insolvenţa, după ce principalul său acţionar, compania Etihad Airways din Abu Dhabi, a încetat să îi mai acorde sprijin financiar. Acest anunţ a obligat Guvernul german să vină în sprijinul operatorului aerian cu un credit punte de 150 de milioane de euro pentru ca avioanele Air Berlin să poată zbura în continuare. 

Ministrul Economiei, Brigitte Zypries, declara încă de luna trecută că ar saluta o tranzacţie în urma căreia Lufthansa ar prelua o parte importantă din activele companiei Air Berlin. Lufthansa, principala companie aeriană din Germania, nu poate prelua în totalitate Air Berlin pentru că astfel ar dobândi o poziţie dominantă în Germania. 

AGERPRES

Te-ar putea interesa și: