Compania aeriană care a ajuns la 100 mil. pasageri într-un singur an
Ryanair a devenit prima companie aeriană care a transportat peste 100 milioane de pasageri într-un singur an, la nivel internațional. Numai în luna decembrie traficul a crescut cu 25%, până la 7,5 milioane de clienți.
”În același timp, compania a anunțat că gradul de ocupare a crescut cu 3%, până la 91%. ”Creșterea traficului pentru ultimii doi ani a fost de 50%, peste traficul de 5 milioane de clienți înregistrat în decembrie 2013”, au declarat reprezentanții operatorului de transport.
În ultima parte a anului trecut, directorul general al companiei, Michael O'Leary, a declarat, citat de presa internațională, că intenţionează să îşi crească prezenţa în România, prin crearea a până la cinci baze de operaţiuni în următorii ani.
În prezent, linia aeriană irlandeză zboară spre o singură destinaţie din România, Bucureşti, transportând în 2014 aproximativ 200.000 de pasageri spre şi dinspre capitala României.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





