Directiva prelungeşte termenul de protecţie de care beneficiază artiştii interpreţi şi fonogramele de la 50 la 70 de ani, şi conţine măsuri conexe, precum clauzele 'utilizezi sau pierzi', care trebuie incluse de-acum în contractele dintre artiştii interpreţi şi casele de discuri.

Termenul-limită pentru punerea în aplicare a directivei respective în legislaţia naţională a fost 1 noiembrie 2013. Cu toate acestea, până în prezent, Franţa şi România nu au notificat Comisiei măsuri de punere în aplicare, a informat site-ul Comisiei Europene.

Solicitarea din partea Comisiei Europene ia forma unui aviz motivat, a doua etapă a procedurilor aplicate în caz de constatare a nerespectării legislaţiei UE. Dacă nu sunt notificate măsuri adecvate în termen de două luni, Comisia poate decide să trimită Franţa, Polonia şi România în faţa Curţii de Justiţie a UE în acest caz.

SURSA: Agerpres