Cei care au dorit să iniţieze o afacere în ultima perioadă au intrat în comerţ. Astfel, din cele 18.660 de înmatriculări înregistrate în primele două luni ale acestui an la Registrul Comerţului, un sfert au în vedere activităţi de comerţ.
În acest fel se respectă tendinţa din anul precedent, când tot comerţul a fost principalul domeniu către care s-au orientat întreprinzătorii. Astfel, din cele 122.831 de înmatriculări din 2010, mai mult de 20% au avut ca obiect de activitate o formă de comerţ.
Alte domenii preferate de afaceriştii români sunt legate de activităţile din agricultură şi de deschiderea de restaurante şi alte servicii de alimentaţie, acestea reprezentând aproximativ 10% din noile înmatriculări.
Capitala, aproape 20% din înmatriculări
În cursul acestui an, cele mai multe firme şi PF s-au înmatriculat în Bucureşti şi judeţul Ilfov (3.678), acestea fiind urmate de judeţul Iaşi cu 807 noi agenţi economici şi judeţul Constanţa cu 741 înmatriculări.
Potrivit datelor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, în ianuarie şi februarie s-au înmatriculat 10.192 de societăţi comerciale şi 8.468 PF (adică persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familial).