Comelf Bistrița, profit net în scădere cu 33% în primul trimestru

Comelf Bistrița, profit net în scădere cu 33% în primul trimestru
Publicat de Valentin Vioreanu la 12 mai 2017, 14:39

Societatea Comelf a înregistrat, în primul trimestru din acest an, un profit net de 1,207 de milioane lei, în scădere cu aproape 33% comparativ cu aceeaşi perioadă din anul 2016, arată rezultatele financiare ale companiei, publicate vineri pe Bursa de Valori Bucureşti (BVB).

Potrivit sursei citate, veniturile totale ale companiei au urcat la 48,467, de la 46,862 milioane de lei, în anul precedent, iar profitul din exploatare s-a ridicat la 1,772 milioane lei faţă de 2,341 milioane lei, în primul trimestru din 2016. 

Cheltuielile totale afişate de companie s-au ridicat la 47,063 milioane de lei, faţă de 44,727 milioane de lei în perioada similară a anului trecut. 

Comelf S.A. a fost înfiinţată în anul 1991, pe structura Întreprinderii de Utilaj Tehnologic Bistriţa, fondată în anul 1971, prin transformarea acesteia în societate pe acţiuni. 

Profilul de fabricaţie al companiei cuprinde, printre altele: dezvoltarea echipamentelor pentru protecţia mediului, componente pentru maşini terasiere şi pentru centrale co-generative cu turbine pe gaz, producţia de structuri din inox şi componente sudate pentru vagoane şi trenuri de mare viteză. Tot Comelf produce maşina de turnat asfalt, freza de asfalt, macaraua telescopică, concasorul şi presele pentru compactat deşeuri metalice. 

În 1999, societatea a fost privatizată integral cu capital românesc, acţionar majoritar fiind Uzininsider S.A. Bucureşti. 

Societatea este cotată la Bursa de Valori Bucureşti, fiind una dintre cele 12 unităţi fondatoare ale Bursei de Valori din România.

AGERPRES

Informații articol
Etichete: ,
Publicat în: Economie
Despre autor
Valentin Vioreanu

M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.