CNAIR construieşte în regie proprie un drum de legătură care va lega vama Giurgiu de DN5

CNAIR construieşte în regie proprie un drum de legătură care va lega vama Giurgiu de DN5
Publicat de Ştefan Etveş la 9 octombrie 2016, 16:08

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere va realiza, în regie proprie, centura oraşului Făgăraş şi o nouă arteră care să lege vama Giurgiu de drumul spre Capitală.

Vama Giurgiu va fi legată de DN5 de un nou drum naţional cu o lungime de 5,5 kilometri va avea două benzi pe sens. De construcţia ei se vor ocupa angajaţii de la direcţia regională de drumuri Bucureşti, iar şantierul ar putea fi deschis în primăvară. Până atunci mai sunt multe lucruri de făcut. Director în cadrul DRDP Bucureşti, Radu Munteanu a declarat că trebuie achiziţionate materiale de construcţie şi închiriate utilaje. „Mai e necesară preluarea unui sector de 300 de metri să se lărgeasca la patru benzi bucăţica asta de 300 de metri are două benzi Trebuie expropriate nişte terenuri. Trebuie achiziţionate materiale, mai trebuie închiriate utilaje sau achiziţionate, trebuie personal”, e explicat Radu Munteanu, citat de Digi24.ro. Tot cu propriii angajaţi CNAIR vrea să consolideze şi să termine centura Sucevei.
 „La finalul lunii noiembrie vom avea proiectul pe masă, vom demara procedurile pentru materiale şi utilaje şi începând cu luna martie – aprilie să începem lucrările acolo. Termen de finalizare: noiembrie 2017”, a anunţat  Cătălin Homor, directorul general al CNAIR. 

 

Informații articol
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.