'La nivel de companie, pot să vă spun că există, la acest moment, în jur de 200 de kilometri de autostradă în lucru şi sperăm să finalizăm 55-56 de kilometri până la finele acestui an. Este vorba despre autostrada Nădlac – Arad, Lotul I, apoi 6 kilometri din autostrada Nădlac – Arad, Lotul II, până la Pecica, astfel încât să poată fi folosită autostrada pe Lotul I, în condiţiile în care şi partea ungară va finaliza autostrada dinspre punctul de trecere a frontierei pe la Nădlac. În caz contrar, se va folosi vechiul drum de trecere a frontierei de la Nădlac, se va intra pe drumul de legătură pe autostradă, se va merge pe primul tronson de autostradă. Mai sunt 22 de km din Orăştie – Sibiu, Lotul II, şi sectorul de autostradă Timişoara – Lugoj, Lotul II să fie finalizat până la Topolovăţul Mare', a precizat Bendeac.

Potrivit directorului CNADNR, sumele alocate pentru absorbţia fondurilor europene în România sunt extrem de importante pentru Compania de Autostrăzi, acestea fiind în strânsă legătură cu aprobarea Master Planului General de Transport.

'Toţi ne dorim să facem autostrăzi în România. Ştiu că pare un clişeu, dar acesta este adevărul. Demararea unei lucrări de autostrăzi se face destul de greu. Absorbţia de fonduri europene pentru Compania de Autostrăzi este o prioritate, întrucât fondurile europene sunt foarte importante la momentul ăsta în România. Ele sunt în strânsă legătură cu aprobarea Master Planului şi prioritizarea acestuia. Sumele alocate pentru absorbţia fondurilor europene în România sunt destul de importante. Ne referim atât la sumele rămase din Programul Operaţional Sectorial 'Transport' 2007 – 2013, care se va încheia la 31 decembrie 2015, cât şi la următorul program operaţional, până în 2020. Sperăm ca şi anul acesta, la fel ca şi anul trecut, să avem un grad suficient de mare de absorbţie, astfel încât la 31 decembrie 2015 să putem să spunem că am luat cât mai mulţi bani de la Comisia Europeană', a spus Renata Bendeac.

Summitul Investitorilor Străini – Foreign Investors Summit 2014 – a continuat, miercuri, la Bucureşti, cu cea de-a doua zi de conferinţe şi dezbateri, având ca temă segmentul Transporturi şi Auto.

 

Reprezentanţi ai Guvernului, investitori şi specialişti din industriile locale cu potenţial major de investiţii participă, în perioada 14 – 16 octombrie, la Foreign Investors Summit, organizat la Bucureşti pentru a discuta şi stabili care sunt oportunităţile reale de investiţie în regiune şi strategiile viitorului, pentru a dezvolta segmentele vizate. AGERPRES