Compania de drumuri (CNADNR) a primit amezi în valoare de circa 600.000 de lei în acest an, pentru nereguli descoperite la contractele de achiziţii publice, a declarat preşedintele Autorităţii de reglementare a achiziţiilor publice (ANRMAP), Cristina Trăilă.

Amenzile au fost aplicate în urma verificării contractelor încheiate de CNADNR cu diverse firme în perioada 2006 – 2009.

au fost descoperite nereguli la atribuirea de contracte pentru amenajări, servicii juridice, asistenţă şi negocierea fără publicare a unui anunţ de participare pentru întreţinerea curentă pe timp de iarnă a autostrăzilor A1 Bucureşti- Piteşti, Centură Piteşti şi A2 Bucureşti-Cernavodă.

78,4 milioane de euro pentru întreţinerea autostrăzilor

Potrivit Mediafax, CNADNR estimează că întreţinerea multianuală a autostrăzilor în perioada 2009-2012 va costa 330,389 milioane de lei, fără TVA (aproximativ 78,4 milioane de euro).

Cea mai mare sumă, de 195,51 milioane de lei, fără TVA, (aproximativ 46,4 milioane euro) va fi utilizată pentru întreţinerea Autostrăzii Bucureşti-Cernavodă între kilometrii 9,5 şi 161.

Pentru Autostrada Bucureşti – Piteşti, între kilometrii 10 şi 106, şi pentru centura Piteşti cu profil de autostradă în lungime de 13,6 kilometri vor fi alocaţi alocaţi 134,87 milioane de lei, fără TVA (aproximativ 32 milioane euro).

Pentru atribuirea contractelor, CNADNR va organiza două licitaţii, data prevăzută pentru începerea procedurilor fiind stabilită la 1 septembrie. Contractele vizează lucrări de întreţinere, de reparare, furnizarea materialelor de întreţinere rutieră de iarnă, servicii de deszăpezire şi pază.

Anul trecut, autorităţile publice au publicat 82.642 de anunţuri de atribuire pentru licitatiile din bani publici şi tot atâtea contracte au fost semnate. Valoarea acestora a fost estimată la 13 miliarde de euro în 2008, fiind a doua mare sursă de cheltuială de la buget, după cele salariale.