CNADNR a semnat două contracte pentru achiziţia de utilaje reprezentând echipe mobile de intervenţii de urgenţă

CNADNR a semnat două contracte pentru achiziţia de utilaje reprezentând echipe mobile de intervenţii de urgenţă
Publicat de Valentin Gros la 13 iunie 2016, 17:58

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a semnat în data de 10 iunie două contracte pentru achiziţionarea de echipe mobile pentru intervenţii de urgenţă, potrivit unui comunicat al CNADNR.

Compania precizează că achiziţia de referă la următoarelor loturi: lot 5 – freză de asfalt (7 bucăţi), contract în valoare de 6,77 milioane de lei fără TVA semnat cu Wirtgen România SRL; lot 8 – tăietor hidraulic (7 bucăţi), contract de 402.500 lei fără TVA semnat cu MEM Impex SRL. Cele două contracte au o durată de 12 luni. 

Potrivit companiei de drumuri, această formaţie de utilaje poate interveni rapid şi eficient pentru executarea următoarelor activităţi de remediere: degajare parte carosabilă în urma unor căderi de piatră; eliminare ebulmenţi; degajare parte carosabilă în urma unor căderi de copaci; cedare terasament; decolmatări; reparaţii la lucrări de artă; refaceri ale sistemului rutier pe suprafeţe limitate; reparaţii la suprafeţe izolate în timpul sezonului rece. 

Contractele au fost atribuite în urma finalizării procedurii de achiziţie publică (licitaţie deschisă), având ca sursă de finanţare venituri proprii pentru investiţii. 

AGERPRES

Informații articol
Etichete:
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.