Cluj: PNL a câştigat alegerile în judeţ

Cluj: PNL a câştigat alegerile în judeţ
Publicat de Diana State la 6 iunie 2016, 10:31

PNL a obţinut cele mai multe voturi în judeţul Cluj, urmat de PSD şi UDMR, potrivit rezultatelor parţiale anunţate, luni, de BEJ.

Purtătorul de cuvânt al BEJ Cluj, Mihai Ursache, a declarat, într-o conferinţă de presă, că după validarea voturilor din 240 de secţii de votare din totalul celor 656 existente la nivelul judeţului, pentru Consiliul Judeţean PNL a obţinut 41,17% din voturi, urmat de PSD, cu 25,38%, şi de UDMR, cu 15,77%. 

"De asemenea, după validarea voturilor din 41 de localităţi din cele 81 existente la nivelul judeţului Cluj, PNL a obţinut 21 de mandate de primar, PSD 15 mandate, UDMR trei mandate, ALDE un mandat şi un primar independent", a spus Ursache, menţionând că celelalte formaţiuni politice au obţinut scorul de sub 5%. AGERPRES

Informații articol
Etichete: ,
Publicat în: Arhiva
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.