Clotilde Armand continuă războiul! ”PSD a primit o nouă palmă din partea Justiţiei”
SURSA FOTO: Inquam Photos, Octav Ganea
Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, a scris, luni, pe pagina sa de Facebook, că ”PSD a primit o nouă palmă din partea Justiţiei”, după ce Curtea de Apel București a respins o cerere, făcută de PSD Sector 1, de anulare a hotărârii Biroului Electoral Central.
Clotilde Armand, primarul Sectorului 1 a scris luni, pe pagina sa de Facebook că ”PSD a primit o nouă palmă din partea Justiţiei”.
Totul vine după ce Curtea de Apel București a respins o cerere, făcută de PSD Sector 1, de anulare a hotărârii Biroului Electoral Central prin care erau centralizate rezultatele alegerilor pentru primarii sectoarelor din Bucureşti şi din alte localități.
„Solutia pe scurt: Respinge acţiunea în anulare, ca neîntemeiată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a fi depusă la Curtea de Apel Bucureşti. Pronunţată azi, 25 10.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.”, se arată pe portalul instanței.
Reacția lui Clotilde Armand
„PSD a primit astăzi o nouă palmă din partea Justiției.
Instanța a respins ca neîntemeiată o cerere, făcută de PSD Sector 1, de anulare a hotărârii Biroului Electoral Central prin care erau centralizate rezultatele alegerilor pentru primarii sectoarelor din București și din alte localități. Astfel, alegerile locale din 27 septembrie 2020 au fost corecte, lucru constatat din nou de judecători. Au chemat în zadar în judecată până și Autoritatea Electorală Permanentă. Iată cum multiplele procese prin care PSD încearcă să demonstreze imposibilul și cu care mă hărțuiesc mediatic de la începutul mandatului sunt demontate de judecători.
Am înțeles de la început că le este teamă de ce o să găsesc în finanțele Primăriei, de asta se ocupă deja DNA, și că am tăiat banii din contractele păguboase pentru cetățeni care ajungeau la firmele lor de partid. Când îi mai auziți pe pesediști țipând că alegerile au fost furate arătați-le această decizie a Instanței. Până acum peste zece judecători mi-au dat dreptate. Cu date și acte”, a scris Clotilde Armand pe pagina sa de Facebook.
Cei din PSD au acuzat-o de multe ori pe Clotilde Armand, spunând că rezultatul alegerilor locale din Sectorul 1 a fost viciat. Aceștia au mai anunțat că intenționează să îl demită pe primarul Sectorului 1 prin organizarea unui referendum.
Am început să lucrez ca jurnalist la Capital în 2020. Acesta a fost primul meu contact cu presa din România. Deși specializarea mea de bază este Dreptul, jurnalismul a fost mereu una dintre pasiunile mele. Din punctul meu de vedere, corectitudinea, dorința de perfecționarea și cea de aflare a adevărului mă pot ajuta în continuarea carierei de jurnalist și în acest fel pot contribui la informarea corectă a cititorilor.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





