Praktiker România lansează în parteneriat cu Petrom campania specială „Fă-ţi plinul la Praktiker!”, prin care clienţii magazinelor Praktiker vor primi bonuri de combustibil pentru cumpărăturile de cel puţin 200 lei. Campania va fi lansată vineri, 24 iulie şi se va derula până pe 6 august, în toate cele 26 de magazine Praktiker din ţară. Clienţii Praktiker care fac cumpărături în această perioadă vor primi, pentru fiecare bon de casă în valoare de minimum 200 lei, câte un bon de combustibil de 30 lei, iar dacă valoarea cumpărăturilor este de 300 lei sau mai mare, bonul de combustibil primit va fi de 50 lei.

„Campania lansată împreună cu Petrom pleacă de la dorinţa noastră de a ne recompensa clienţii pentru încrederea pe care ne-o arată în fiecare zi ”, a declarat Michael Krahn, director general Praktiker România. „Ne-am dorit o soluţie cât mai practică de a face acest lucru, iar formula găsită prin parteneriatul cu Petrom ni s-a părut cea mai potrivită acum. Suntem în plin sezon de vară, când mulţi dintre noi alegem să plecăm în vacanţă cu maşina. Prin campania pe care o pornim acum vrem să le dăm clienţilor noştri posibilitatea de a beneficia de combustibil gratuit în această perioadă”.

În campania „Fă-ţi plinul la Praktiker!” sunt incluse toate cele peste 40.000 de produse din oferta magazinelor Praktiker, inclusiv articolele care fac în această perioadă obiectul unor alte promoţii. Pe baza bonurilor valorice primite în magazinele Praktiker, clienţii companiei îşi pot face alimentarea cu combustibil la orice benzinărie Petrom sau PETROMV din ţară.

Bonurile de combustibil sunt valabile pe o perioadă nelimitată de timp, putând fi folosite oricând din momentul în care au fost primite şi pentru orice tip de carburant din oferta Petrom. Valoarea lor nu poate fi segmentată, fiecare bon fiind acceptat la o singură alimentare, fără a exista posibilitatea ca deţinătorul său să primească rest în bani la suma înscrisă pe acesta.

Praktiker România este liderul pieţei româneşti do-it-yourself, având cea mai extinsă reţea de magazine specializate din ţară. Prezentă pe piaţă din anul 2002, compania deţine 26 de magazine în oraşele: Bucureşti (3 unităţi), Ploieşti, Cluj-Napoca, Timişoara (două magazine), Braşov, Bacău, Oradea, Constanţa, Craiova, Arad, Tîrgu-Mureş, Satu Mare, Brăila, Baia Mare, Galaţi, Iaşi (două unităţi), Târgovişte, Deva, Piteşti, Buzău, Piatra Neamţ şi Focşani. Oferta Praktiker cuprinde peste 40.000 articole pentru casă şi grădină – materiale de construcţii, decoraţiuni pentru interior şi exterior, accesorii sanitare, articole de mobilier, unelte, produse electronice şi electrocasnice, articole pentru amenajarea şi întreţinerea grădinii. În anul 2008, compania a raportat o cifră anuală de afaceri de 1,077 miliarde lei.

Petrom este cea mai mare companie românească de petrol şi gaze, cu activităţi în sectoarele Explorare şi Producţie, Rafinare şi Produse Petrochimice, Marketing, Gaze Naturale şi Energie. Petrom exploatează rezerve dovedite de petrol şi gaze estimate la 0,9 miliarde barili echivalent petrol, are o capacitate maximă anuală de rafinare de 8 milioane tone şi circa 550 de staţii de distribuţie carburanţi în România. Compania deţine, de asemenea, o reţea internaţională de 257 benzinării, localizate în Republica Moldova, Bulgaria şi Serbia. În anul 2008, cifra de afaceri a Petrom a fost de 4.552 milioane Euro, EBITDA (Venituri Înainte de Dobânzi, Taxe, Deprecieri şi Amortizări) a fost de 969 milioane Euro. OMV, grupul energetic lider în centura de creştere europeană deţine 51,01% din acţiunile Petrom. OMV activează în 13 ţări din Europa Centrală în domeniile de Rafinare şi Marketing şi în 17 ţări din patru continente în domeniul de Explorare şi Producţie, Distribuţie gaze precum şi Produse Chimice în 27 de ţări pe cinci continente. AVAS deţine 20,64% din acţiunile Petrom, Ministerul Economiei deţine 20,11%, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare 2,03% iar 6,21% aparţin acţionarilor minoritari.

Te-ar putea interesa și: