Clădirile rezidențiale au explodat în februarie. Cu cât au crescut față de luna precedentă

Clădirile rezidențiale au explodat în februarie. Cu cât au crescut față de luna precedentă
Publicat de Alecsandru Ion la 30 martie 2020, 10:08
Din cuprinsul articolului

Luna februarie 2020 a consemnat o creștere spectaculoasă a numărului de autorizații acordate pentru construirea de clădiri rezidențiale, în comparație cu ianuarie. De asemenea, se constată o creștere și în comparație cu februarie 2019.

Numărul autorizaţiilor de construire pentru clădiri rezidenţiale, eliberate în februarie 2020, a crescut cu 8,7% faţă de aceeaşi lună a anului 2019 şi cu 33,6% faţă de ianuarie 2020, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică – INS, publicate luni.

Totodată, în perioada 1 ianuarie – 29 februarie 2020, s-au eliberat 5.421 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, în creştere cu 11,1% faţă de perioada 1 ianuarie – 28 februarie 2019.

Astfel, la nivelul lunii februarie 2020, s-au eliberat 3.100 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, din care 70,6% sunt pentru zona rurală. Se evidenţiază o creştere a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale (+779 autorizaţii), comparativ cu luna precedentă, arată Agerpres.

În profil teritorial, această creştere este reflectată în toate regiunile de dezvoltare: Nord-Est (+163 autorizaţii), Sud-Muntenia (+139), Sud-Est (118), Vest (+109), Bucureşti-Ilfov (+97), Sud-Vest Oltenia (+93), Centru (+42) şi Nord-Vest (+18).

Evoluția anuală din februarie

De asemenea, în luna februarie 2020, faţă de luna corespunzătoare a anului precedent, se remarcă o creştere a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale (+247 autorizaţii).

Creşterea este reflectată în următoarele regiuni de dezvoltare: Nord-Est (+128 autorizaţii), Sud-Vest Oltenia (+57), Nord-Vest (+48), Bucureşti-Ilfov (+39), Vest (+15) şi Sud-Muntenia (+13). Scăderi au fost în regiunile de dezvoltare Centru (-44 autorizaţii) şi Sud-Est (-9).

În perioada 1 ianuarie – 29 februarie 2020, s-au eliberat 5.421 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, în creştere cu 11,1% faţă de perioada 1 ianuarie – 28 februarie 2019.

Creşteri s-au înregistrat în următoarele regiuni de dezvoltare: Nord-Est (+252 autorizaţii), Nord-Vest (+172), Sud-Vest Oltenia (+102), Bucureşti-Ilfov (+85), Vest (+14) şi Sud-Muntenia (+5). Scăderi s-au înregistrat în regiunile de dezvoltare Centru (-68 autorizaţii) şi Sud-Est (-22).

Informații articol
Publicat în: Economie
Despre autor
Alecsandru Ion

Lucrez de niște ani buni în presă, zonă în care am intrat de bună-voie și nesilit de nimeni, împins de pasiune, după ce am renunțat la o carieră în mediu financiar-bancar. Nu știu dacă presa a câștigat ceva cu mine activând în rândurile jurnaliștilor, cert e că mediul financiar-bancar nu a pierdut nimic, după plecarea mea. Economist de profesie, reușesc încă să privesc mass media ca pe un hobby, e adevărat, plătit, în ciuda numeroaselor și amplelor schimbări care au avut loc în ultimii zece ani - cel puțin. Am scris pe mai multe domenii, dar preferatele mele rămân economia și satira, pentru că niciodată nu mi-au plăcut oamenii care se iau prea în serios.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.