Premierul a precizat că avem privilegiul de a fi martorii ultimilor veterani ai celui de-Al Doilea Război Mondial, 1096 de veterani şi veterane şi 24 de văduve de război.

”România îi onorează astăzi pe veteranii de război cărora le datorează independenţa, suveranitatea şi integritatea teritorială, dedicându-le o zi de reamintire a eroismului lor şi de exprimare a recunoştinţei care li se cuvine pentru totdeauna.

Dacă trăim într-o ţară care ne aparţine pe deplin şi căreia îi putem hotărî singuri destinul, este pentru că am avut nu doar visul despre un destin românesc în istorie, ci şi bravi români care au apărat acest vis cu arma în mână în Războiul de Independenţă din 1877 şi în cele două războaie mondiale din secolul trecut.

Noi, cei din generaţiile din prezent, avem privilegiul de a fi martorii ultimilor veterani români în viaţă ai celui de-Al Doilea Război Mondial, 1096 de veterani şi veterane şi 24 de văduve de război. Să le arătăm preţuirea caldă pe care o merită şi pentru că sunt istoria noastră glorioasă vie, reuşind încă o mare victorie a sufletului după război, aceea de fi împăcaţi şi a atinge o frumoasă vârstă dincolo de încercările, suferinţele şi pierderile prin care au trecut.

Am fost onorat să mă alătur, zilele trecute, campaniei ”Recunoştinţă veteranilor de război“, iniţiată de Ministerul Apărării Naţionale în 2021. Am susţinut acest proiect şi ca ministru al apărării, şi în calitate de Prim-ministru, din convingerea că e un act de conştiinţă naţională, înainte de toate, să îi cinstim pe aceşti oameni pe a căror bravură s-a sprijinit România în vremuri de răscruce pentru întreaga lume, care sperăm să nu se mai repete niciodată.

Vă invit, dragi români, ca şi astăzi să arătăm ultimilor combatanţi români în viaţă din cel de-al Doilea Război Mondial că îi respectăm, că se află în gândurile noastre cele mai bune, că le transmitem urări de sănătate, viaţă lungă şi urmaşi care să fie mândri că sunt copii şi nepoţi de veteran!”.