Legea bugetului este gata. Ea ar urma să fie făcută publică marţi sau miercuri dimineaţă cel târziu. Prim-ministrul Florin Cîţu a arătat că ţinta de deficit rămâne asumată la “7 – 7,1%.

“Va fi în dezbatere publică mâine sau poimâine. Am avut de clarificat câteva măsuri, care vor fi printr-o ordonanţă de urgenţă sau amendamente în Parlament, cu cei de la coaliţie, cu coaliţia de guvernare. Legea bugetului este finalizată, va fi în transparenţă publică mâine sau miercuri dimineaţă, cel mai târziu”, a afirmat Florin Cîţu. El a făcut aceste afirmații în Parlament, când a fost întrebat despre Legea bugetului de stat.

Urmează o Lege a salarizării care va lega sporurile de performanţă în sectorul bugetar

Premierul a precizat că ţinta de deficit asumată prin Legea bugetului este între “7% şi 7,1%”. Cîţu a spus că, deocamdată, nu a primit planurile de restructurare de la companiile de stat cu pierderi.

“Şi v-am spus că restructurarea se poate face în două feluri: ori vin ei cu program de restructurare, ori facem cum am făcut anul trecut, limităm subvenţiile numai către companiile care sunt profitabile şi celelalte trebuie să vină cu un plan de restructurare”, a explicat Cîţu.

Întrebat despre sporurile din sectorul bugetar, Cîţu a dat detalii importante.

“Despre aceste amendamente vorbim. Ele există, ori prin ordonanţă, ori vor fi în Parlament. E vorba de o plafonare în acest moment. Dar urmează o Lege a salarizării care va lega sporurile de performanţă în sectorul bugetar”, a spus premierul.

Cîţu a confirmat că va exista o ‘reducere’ a sumelor alocate partidelor. El a răspuns astfel unei întrebări dacă aceste fonduri vor scădea cu 30%.

Despre deficitul asumat a vorbit zilele trecute și vicepremierul Kelemen Hunor. El a spus că prima urgenţă este bugetul. Liderul UDMR a spus că s-a analizat posiblitatea de a ne încadra într-un deficit de 7% sau 7% şi un pic. “Nu se poate depăşi 7,1%, asta este clar. Fiindcă în acest moment noi de la 10% trebuie să coboram cu deficitul la 7% în 2021”, a precizat atunci vicepremierul.