Citricele şi fructele meridionale, gazele şi transportul urban s-au scumpit cel mai mult, în aprilie
Citricele şi fructele meridionale, gazele şi transportul urban s-au scumpit cel mai mult în luna aprilie, comparativ cu martie, reiese din datele Institutului Naţional de Statistică (INS).
Astfel, citricele şi fructele meridionale s-au scumpit cu 5,88%, gazele cu 2,53%, iar transportul urban cu 1,48%.
În ceea ce priveşte scăderile, acestea nu au fost semnificative, de până în jumătate de procent, cea mai semnificativă fiind la telefonie de -0,4%.
Rata anuală a inflaţiei a fost de 0,6%, în luna aprilie, în creştere de la 0,2%, la finalul lunii trecute, se arată într-un comunicat de presă al Institutului Naţional de Statistică.
‘Preţurile de consum în luna aprilie 2017 comparativ cu luna aprilie 2016 au crescut cu 0,6%. Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (mai 2016 – aprilie 2017) faţă de precedentele 12 luni (mai 2015 – aprilie 2016), calculată pe baza IPC, este -0,5%. Determinată pe baza IAPC, rata medie este -0,2%’, se arată în document.
Banca Naţională a României (BNR) a revizuit în scădere prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an, cu 0,4 puncte procentuale, la 1,7%. AGERPRES
M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





