„Abia anul viitor, după 32 de ani – din 1984 până în 2016 – vom ajunge la un volum anual de trafic pe Internet de un zettabyte. Conform celor mai recente prognoze Visual Networking Index, va fi nevoie apoi doar de încă trei ani pentru a înregistra un volum de trafic de doi zettabytes pe an, lucru care se va întâmpla începând cu 2019. Pe măsură ce utilizatorii individuali, companiile și societățile în ansamblul lor se îndreaptă către Era Digitală, odată cu extinderea Internet of Everything, raportul VNI este din ce în ce mai relevant. Astfel, atât pentru clienții noștri cât și pentru întreaga industrie, vom continua să raportăm aceste tendințe, provocările pe care le aduc și oportunitățile uriașe pe care le generează”, a declarat Dorin Pena, director general Cisco România.

Cisco estimează că traficul pe Internet la nivel global va ajunge la 168 exabytes pe lună până în 2019, o creștere de 280% față de traficul de 59.9 exabytes înregistrat anul trecut. Traficul global de date generat în 2019 îl va depăși pe cel înregistrat în perioada 1984 – 2013.

Estimări de creștere a traficului pe Internet în Europa Centrală și de Est

•    Traficul pe Internet la nivel regional va fi de 5 ori mai mare în 2019 față de 2014 și va înregistra o rată anuală de creștere de 35%;
•    Traficul pe Internet în 2019 în Europa Centrală și de Est va fi de 170 de ori mai mare decât volumul traficului pe Internet înregistrat în regiune în 2005;
•    Traficul de date mobile se va majora de 14 ori până în 2019, cu o rată anuală de creștere de 71%
•    Traficul de date mobile reprezenta 7% din totalul traficului pe Internet în 2014 și va ajunge la 22% din totalul traficului pe Internet în 2019;
•    Traficul video pe Internet se va majora de 7 ori până în 2019, având o rată anuală de creștre de 49%;
•    Totalul traficului video pe Internet (business și consumer) va reprezenta 71% din totalul traficului pe Internet în 2019, în creștere de la 43%, cât se înregistra la finele anului trecut;
•    Un miliard de dispozitive vor fi conectate la rețea în 2019, în creștere de la 519,9 milioane în 2014, ceea ce înseamnă aproximativ 3,3 dispozitive conectate la rețea pe cap de locuitor în 2019;
•    Estimările arată că până în 2019, doar 27% din totalul traficului pe Internet va fi generat de PC-uri (față de 78% în 2014) și 4% de televizoare, în timp ce 66% va fi generat de dispozitive portabile (smartphone-uri sau tablete) și 2,5% de modulele M2M;
•    Viteza medie a rețelelor fixe de tip broadband va crește de 2,2 ori până în 2019, de la 20,1 Mbps, la 44 Mbps.

Te-ar putea interesa și: