„În noaptea de 6/7 ianuarie, poliţiştii Brigăzii Rutiere au acţionat pe principalele artere ale Municipiului Bucureşti pentru reducerea riscului rutier în rândul participanţilor la trafic. Au fost avute în vedere depistarea celor care conduc autovehiculele sub influenţa băuturilor alcoolice, precum şi verificarea legalităţii efectuării transportului în regim taxi”, precizează sursa, citată de Mediafax. 

Astfel, poliţiştii rutieri au aplicat 102 sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 34.000 lei şi au fost reţinute 18 permise de conducere, din care 10 pentru conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice.

„Au fost întocmite patru dosare penale, dintre care două pentru conducerea unui autovehicul de către o persoană aflată sub influenţa băuturilor alcoolice, unul pentru conducerea unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere şi unul pentru conducerea unui autovehicul de către o persoană care avea dreptul de a conduce suspendat”, menţionează oamenii legii, conform sursei citate.