Ciorbea: Anul acesta vom lua o decizie cu privire la ordonanţele referitoare la Codul fiscal şi Pilonul II de pensii

Ciorbea: Anul acesta vom lua o decizie cu privire la ordonanţele referitoare la Codul fiscal şi Pilonul II de pensii
Publicat de Mădălina Bălăceanu la 20 noiembrie 2017, 15:10

Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, a declarat luni că analizează aspectele de neconstituţionalitate invocate la ordonanţele privind modificarea Codului fiscal şi Pilonul II de pensii, susţinând că anul acesta va lua o decizie, potrivit Agerpres.

"Este o altă sesizare, aceasta se referă la OUG 82, cealaltă priveşte OUG 79. Există o legătură importantă între cele două ordonanţe. În cadrul scurtei discuţii pe care am avut-o cu reprezentanţii PNL, au subliniat principalele motive care în opinia dânşilor constituie aspecte de neconstituţionalitate şi pentru care ne-au cerut să le examinăm şi să sesizăm CCR. O vom face în cel mai scurt timp cu putinţă. Lucrăm la ambele ordonanţe. (…) Nu am luat o decizie. Anul acesta categoric (vom lua o decizie – n.r.)", a afirmat Victor Ciorbea, după ce liberalii au depus o solicitare de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a OUG 82/2017 referitoare la Pilonul II de pensii.

Ciorbea a spus că a solicitat şi a primit documente şi precizări suplimentare în urma întâlnirii cu liderii confederaţiilor sindicale.

Informații articol
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.