Ciolacu, după nerespectarea măsurile de distanțare: A greși este omenește
Liderul PSD consideră „puțin exagerat” modul în care a tratat Poliția Română acest subiect, prin faptul că a ținut o conferință de presă, deși existau alte moduri în care putea să comunice acest lucru. Ciolacu consideră că a greșit prin nerespectarea regulilor, însă a punctat faptul că „a greși este omenește”.
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că a greşit atunci când nu a respectat măsurile de distanţare în timp ce lua masa la Sărata Monteoru, că a plătit amendă, dar că „a greşi este omeneşte”.
„Eu am ieşit cu familia la Sărata Monteoru să mănânc, cu fiul meu, cu nepotul, cu viitoarea noră, posibil, şi cu fratele meu. Sărata Monteoru este într-un scenariu verde şi Buzăul. Am stat şi pe terasă, apoi am intrat la interior, când s-a făcut frig. Au mai venit şi doi colegi de-ai mei de partid, ne-am strâns cu toţii la masă, a fost o greşeală, o recunosc, cu toţii am achitat amenzile, apoi, când am venit să mâncăm, ne-am despărţit şi am stat la mese separate. A fost o greşeală, recunosc, până la urmă a greşi e omeneşte, a persevera e prosteşte. Fiecare dintre noi avem astfel de momente, chiar pentru o scurtă durată. Trebuia să rămân doar cu familia mea şi ar fi fost mult mai bine. (…) Eu nu am mai fost demult acasă şi am vrut să mănânc cu familia, că s-a terminat cu totul altfel e altă discuţie. Un pic exagerat momentul, eu eram acolo când a venit poliţia, a constatat că deja noi stăteam la mese separate, s-a revenit apoi la local. Nu am prea înţeles lucrurile acestea”, a spus Ciolacu într-o emisiune la B1 Tv.
El a adăugat că i s-a părut „un pic exagerat” felul în care a acţionat poliţia, care a făcut o conferinţă de presă „pe subiectul Marcel Ciolacu”.
„Cei de la IGP au făcut o conferinţă de presă pe subiectul Marcel Ciolacu, totuşi, nu sunt infractor. Există şi alte metode de a comunica, mi s-a părut un pic exagerat. Nu am văzut IGP făcând vreo conferinţă de presă după ce prim-ministrul, în biroul prim-ministrului stătea şi fuma şi consuma băuturi alcoolice împreună cu alţi membri ai Guvernului. Dubla măsură mi s-a părut exagerată. Nu am stat mai mult de 10 minute în formulă depăşită de şase persoane. (…) Eu cred că e o greşeală fiindcă am transmis către ceilalţi români, marea majoritate respectă toate aceste reguli, un semnal greşit, de aceea îmi cer scuze”, a menţionat Ciolacu.
Sursă foto: Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu
Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.






Comentariile sunt închise.
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.