Rareș Bogdan face declarații „pompieristice”

Marcel Ciolacu a vorbit miercuri, la Digi24.ro, despre Rareș Bogdan, în contextul unor declarații mai dure făcute de politicianul liberal.

„Rareș Bogdan este un om politic care vine din presă, mai slobod la gură. Îl deranjează nedreptățile, cum mă deranjează și pe mine, dar fiecare avem modul nostru de a ne exprima. Dar eu nu cred că Rareș Bogdan este un antieuropean. Sub nicio formă”, a spus Marcel Ciolacu.

Șeful Executivului este de părere că liberalul nu este un antieuropean, dar este un tip care nu acceptă nedreptatea.

„Îl cunosc pe Rareș Bogdan. Mie nu mi-a lăsat niciodată impresia că Rareș Bogdan este un antieuropean. Suportă mai greu nedreptatea. Câteodată face anunțuri mai pompieristice. Cum a fost «vom termina în 30 de zile pensiile speciale». Anunțul nu m-a ajutat cu nimic. Pe dânsul cu atât mai puțin. Dar s-a dovedit că e un mecanism întreg și există niște negocieri când iei decizii atât de importante. Dar eu nu-l consider extremist pe Rareș Bogdan. Dimpotrivă, îl consider un patriot și un român corect care se supără mai repede decât ceilalți”, a adăugat președintele PSD.

Cazul de luare de mită al lui Dumitru Buzatu va afecta întreaga putere

Rareș Bogdan, prim-vicepreședintele PNL, a vorbit despre fostul președinte al CJ Vaslui, Dumitru Buzatu (PSD). Se pare că el nu este surprins de cazul de corupție în care a fost implicat social-democratul.

Potrivit lui, acțiunile sale nu vor afecta PNL, ci întreaga putere pentru că „atunci când ești într-o guvernare, alături de un partener al cărui lider sau unul dintre lideri are astfel de acțiuni, sigur că există un efect care se îndreaptă spre” toată lumea. Liberalul a declarat că nu a fost deloc surprins despre reținerea lui Dumitru Buzatu, fostul președinte CJ Vaslui, pentru luare de mită. Bogdan a spus că mai degrabă e surprins pentru ă astfel de fapte se petrec încă în România anului 2023.

„A fost o surpriză că la nivelul anului 2023, se pot vedea astfel de acțiuni care țin de Medellin sau de zone din America de Sud. (…)

(Acest caz) nu afectează PNL. N-are nicio legătură PNL cu ce s-a întâmplat acolo. Dar e clar că atunci când ești într-o guvernare, alături de un partener al cărui lider sau unul dintre lideri are astfel de acțiuni, sigur că există un efect care se îndreaptă spre întreaga putere.

Totuși, mă bucur că s-a acționat rapid în cazul acestui individ din partea partenerilor”, a declarat Rareș Bogdan.