„Ciobanul Ghiţă”, la DNA. Acesta a făcut o plângere penală surprinzătoare!

„Ciobanul Ghiţă”, la DNA. Acesta a făcut o plângere penală surprinzătoare!
Publicat de Valentin Vioreanu la 23 septembrie 2017, 08:29

Gheorghe Dănuleţiu, cunoscut drept „ciobanul Ghiţă”, a venit, vineri, la DNA, pentru a depune o plângere care vizează atribuirea, spune el, ilegală a unor fonduri europene ce ar fi fost destinate producţiei de carne.

Gheorghe Dănuleţiu a venit vineri, împreună cu alţi doi fermieri, să semneze declaraţii în faţa procurorilor, unde au sesizat nereguli constatate în atribuirea unor bani europeni. Fermierii susţin că reprezentanţi ai Ministerului Agriculturii şi ai Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) au acordat preferenţial fondurile destinate producţiei de carne. Fermierii nu au oferit nume sau informaţii suplimentare, însă au spus că au prezentat celor de la DNA documente şi dovezi care să le susţină afirmaţiile.

Am venit să vedem poate aici ne găsim dreptatea, că peste tot pe unde am umblat, au fost multe vorbe şi mai puţine fapte. Este vorba despre cărţile de rase, despre berbecii care se vând şi multe alte lucruri. Este vorba despre bani europeni care ajung la unii dintre fermierii din România. Era un grup restrâns. Nu ştim câţi, suntem nişte oameni ca şi ceilalţi, suntem fermieri şi doar am venit să ne cerem drepturile”, a spus ciobanul Ghiţă vineri, în faţa sediului DNA.

Un alt fermier, Dan Petrescu, venit la DNA din Curtea de Argeş, a explicat, după ce a dat declaraţii în faţa procurorilor, că a fost sesizat şi ministrul Agriculturii cu privire la nemulţumirile lor, iar cel din urmă le-a promis că o să verifice situaţia.

„Am semnat o petiţie în care am menţinut o fraudă în care Ministerul Agriculturii, legat de ANSVSA au făcut-o cu privire la programul minimis pentru berbecii de reprodus, de rasă şi originalitate pe teritoriul României. Au fost bani care s-au dat fără a fi controlaţi cum trebuie şi de cine trebuie. Sunt sume foarte mari, milioane de euro, fonduri europene venite pentru producţia de carne pentru fermieri. Aceşti bani nu au fost daţi în scopul acesta, ci în alte scopuri, beneficiind alte persoane. (…) Sunt bani cu dedicaţie specială, dirijaţi pentru anumite persoane. Aceste persoane sunt fermieri, preşedinţi de asociaţie, de federatie. Nu dăm numele. Suntem trei inşi care am făcut sesizarea, această petiţie. Ne simţim nedreptăţiţi. Nu doar noi, ci toţi fermierii din tţră. Am depus documente, avem probe. Acum venim de la Ministerul Agriculturii, ne-a răspuns, a zis că se vor reglementa treburile. Problema cea mai dureroasă e că cei care au greşit nu vor să plătească. Fermierii la care au ajuns sumele dirijate, împreună cu angajaţi din cadrul ANSVSA, din cadrul Ministerului, sunt şi veterinari… E o filiera întreagă. E un lanţ întreg”, a declarat Dan Petrescu.

SURSA: mediafax.ro.

Informații articol
Etichete:
Publicat în: Arhiva
Despre autor
Valentin Vioreanu

M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.