Cineva trebuie sa plateasca

Cifre oficiale nu exista inca, dar exista estimari care arata ca, in cazul accizelor de exemplu, doar o treime din ceea ce era planificat a fost si incasat. Situatia nu este mult mai favorabila nici in cazul impozitului pe venit, de exemplu, capitol la care contribuie mai putine persoane decat se estimase initial. Aceste prime evaluari urmeaza a fi confirmate de cifrele raportate de la Ministerul Finantelor. Intre timp insa, in timp ce veniturile nu sunt neaparat la nivelul calculat, cheltuielil

Cifre oficiale nu exista inca, dar exista estimari care arata ca, in cazul accizelor de exemplu, doar o treime din ceea ce era planificat a fost si incasat. Situatia nu este mult mai favorabila nici in cazul impozitului pe venit, de exemplu, capitol la care contribuie mai putine persoane decat se estimase initial. Aceste prime evaluari urmeaza a fi confirmate de cifrele raportate de la Ministerul Finantelor. Intre timp insa, in timp ce veniturile nu sunt neaparat la nivelul calculat, cheltuielile tind, ca in majoritatea anilor, sa evolueze mult mai rapid. Se adauga masurile de protectie sociala pe care Guvernul le gandeste peste noapte si le aplica a doua zi, care costa, la randul lor, fara ca banii sa fi fost prevazuti cand s-a construit bugetul.

Cu alte cuvinte, Finantele vor trebui sa acopere de undeva cheltuielile, care tind sa creasca, desi veniturile sunt mai mici decat ar trebui. Emisiunea de obligatiuni externe, programata pentru vara acestui an, reprezinta o varianta. A doua varianta ar fi cresterea incasarilor la buget, adica fie marirea unor taxe si impozite, fie o presiune mai mare asupra economiei pentru a se colecta sumele datorate. Prima varianta a functionat intotdeauna, dovada este recentul anunt privind o crestere a accizei la benzina. Dar posibilitatea de manevra este limitata, pentru ca cetateanul de rand este, oricum, impovarat cu taxe cat nu poate duce, iar 2004 este, totusi, un an electoral. Varianta a doua a mai fost discutata, dar indiferent de declaratiile oficiale, incasarile la buget au continuat sa schioapete.

Dincolo de faptul ca nu poate finanta pe termen lung cheltuielile, apar probleme legate de acoperirea de la buget a platilor pe termen scurt. Solutia aici este simpla: emisiuni de titluri catre bancile romanesti. Incercarea Finantelor de a forta bancile sa accepte dobanzi de sub 14% pe an a dat gres; aceasta presiune exercitata asupra dobanzilor poate fi periculoasa, pentru ca determina bancile sa scada, la randul lor, dobanzile pe care le ofera pentru depozite, ceea ce este periculos, pentru ca alunga banii din banci si descurajeaza economisirea. Pe de alta parte, pentru buget, orice procent in plus platit pentru obligatiunile emise inseamna o cheltuiala mai mare si, deci, un deficit mai mare, ceea ce este inacceptabil din punctul de vedere al documentelor semnate cu institutiile internationale. Daca Ministerul de Finante nu mai accepta banii bancilor, iar economia romaneasca nu este capabila sa absoarba lichiditatile, Banca Nationala este obligata sa „sterilizeze” acesti bani, adica sa-i atraga de la banci si sa-i scoata din circuit. Altfel, riscul reaparitiei inflatiei este iminent. Dobanzile oferite de banca centrala, de aproape 20%, reprezinta pretul platit pentru respectiva operatiune.

Daca cifrele preliminare privind incasarile bugetare se confirma si daca disciplina financiara ramane la fel de proasta, pretul va fi transferat de la Banca Nationala la bugetul statului. Mai devreme sau mai tarziu, Finantele vor fi obligate sa accepte pretentiile bancilor si vor ridica dobanzile, cu riscul cresterii cheltuielilor si al deficitului. Solutia ar fi, desigur, ridicarea unor taxe sau reducerea cheltuielilor administratiei. Oricum, bugetul statului ramane, totusi, principalul actor atunci cand vine vorba de a stabili dobanda.