Cine va fi premierul României? Călin Georgescu: Voi aduce un Guvern stabil
SURSA FOTO: Inquam Photos, Octav Ganea
Candidatul la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a vorbit despre persoana pe care o va desemna premier în cazul în care câștigă. El a precizat că va respecta constituția în această privință.
Călin Georgescu, despre criteriul pentru desemnarea premierului
Călin Georgescu, candidat independent la funcția de președinte al României, a oferit detalii despre criteriile pe care le va folosi pentru desemnarea premierului, în cazul în care va câștiga alegerile prezidențiale.
În cadrul emisiunii „Marius Tucă Show”, Georgescu a declarat că „eu garantez că voi aduce un Guvern stabil”.
„O sa desemnez un premier din coaliția care se prezintă cu o majoritate, dar să fie în primul rând pregătit moral, profesional și evident să putem negocia programul de țară prin care eu am fost desemnat președinte. Vom respecta constituția”, a spus Georgescu.

Dezbaterea electorală de la TVR
Călin Georgescu și Elena Lasconi, cei doi candidați rămași în cursa pentru președinție, au fost invitați să participe la o dezbatere publică organizată de Televiziunea Română, sub titlul „Președinte pentru România 2024”.
Dezbaterea va avea loc joi, 5 decembrie, de la ora 20:30, și va fi transmisă simultan pe TVR 1, TVR INFO, TVR Internațional și TVR Moldova.
TVR a transmis invitațiile către echipele de campanie ale candidaților și a propus două formate: o dezbatere comună sau apariții separate. Negocierile pentru stabilirea formatului sunt în desfășurare.
Dezbaterea face parte dintr-o serie de emisiuni electorale organizate de TVR pentru a informa publicul despre programele și viziunea candidaților înainte de al doilea tur de scrutin. Se pare însă că, deși inițial cei doi candidați ar fi acceptat dezbaterea, pozițiile lor au generat confuzie.
Curtea Constituțională a validat rezultatul primului tur al alegerilor
Hotărârea Curții Constituționale din 2 decembrie, care a validat rezultatele primului tur al alegerilor prezidențiale, a fost publicată în Monitorul Oficial. Aceasta confirmă că turul al doilea al alegerilor prezidențiale va avea loc pe 8 decembrie, între Călin Georgescu (independent) și Elena Lasconi (USR).
Curtea Constituțională a respins solicitarea lui Cristian Terheș de anulare a rezultatelor și a cerut anterior renumărarea voturilor valabil exprimate și a celor nule. Biroul Electoral Central a transmis rezultatele renumărării, confirmând că ordinea celor doi candidați rămâne neschimbată.
„Examinând procesele-verbale de consemnare şi centralizare a rezultatelor votării, încheiate de birourile electorale judeţene, birourile electorale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, biroul electoral pentru secţiile de votare din străinătate, biroul electoral pentru votul prin corespondenţă şi de birourile electorale ale secţiilor de votare din ţară, Curtea Constituţională constată că nu s-au produs neregularităţi referitoare la întocmirea proceselor verbale de către birourilor electorale, de natură să infirme rezultatul stabilit”, se arată în hotărârea CCR publicată în Monitorul Oficial.
Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





