Cinci reguli pentru folosirea inteligenței artificiale în educația profesională. OCDE: AI-ul nu trebuie să înlocuiască experții
SURSĂ FOTO: Dreamstime - OCDE
Inteligența artificială poate contribui la modernizarea educației profesionale, însă nu trebuie să ia locul profesorilor, specialiștilor și angajatorilor implicați în dezvoltarea programelor de studiu. Aceasta este una dintre concluziile principale ale unui nou document publicat de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE).
Raportul prezintă cinci principii care ar trebui să ghideze utilizarea AI în dezvoltarea programelor și calificărilor din învățământul profesional și tehnic, într-un moment în care tot mai multe sisteme educaționale testează astfel de tehnologii.
Inteligența artificială trebuie să fie un instrument de sprijin, nu un înlocuitor al experților
Potrivit OCDE, primul și cel mai important principiu este ca utilizarea AI să rămână centrată pe factorul uman. Organizația subliniază că deciziile privind programele școlare, calificările profesionale și competențele cerute pe piața muncii trebuie să rămână în responsabilitatea experților și a instituțiilor competente.
Documentul arată că inteligența artificială poate fi utilizată pentru activități tehnice sau repetitive, precum analizarea competențelor, compararea documentelor, verificarea suprapunerilor dintre programe sau realizarea unor variante preliminare de texte. Totuși, validarea finală trebuie făcută de oameni.
OCDE oferă exemple din Germania, Olanda și Elveția, unde AI este folosită doar ca instrument de suport, în timp ce responsabilitatea finală rămâne la experți și organismele profesionale.
OCDE avertizează că inteligența artificială nu trebuie să excludă profesorii, școlile sau companiile cu resurse limitate
Al doilea principiu vizează diversitatea și incluziunea. Potrivit raportului, utilizarea inteligenței artificiale nu trebuie să creeze noi diferențe între instituții, regiuni sau categorii profesionale.
OCDE avertizează că actorii cu resurse limitate, precum întreprinderile mici și mijlocii, furnizorii mai mici de formare profesională sau zonele cu nivel redus de digitalizare, riscă să fie dezavantajați dacă nu primesc acces la instrumente și programe de formare adecvate.
În acest context, raportul recomandă investiții în pregătirea profesorilor, dezvoltatorilor de curriculum și reprezentanților mediului economic pentru utilizarea responsabilă a inteligenței artificiale.

Transparența, responsabilitatea protecția datelor și securitatea informațiilor devin priorități
Un alt principiu important este transparența. OCDE consideră că toate persoanele implicate trebuie să știe când și cum este utilizată inteligența artificială în elaborarea programelor educaționale.
Raportul recomandă comunicarea clară a modului în care sunt utilizate datele, a furnizorilor de servicii AI implicați și a limitelor acestor sisteme. În plus, rezultatele generate de inteligența artificială trebuie tratate ca puncte de plecare pentru dezbateri și decizii, nu ca soluții automate care înlocuiesc procesul de consultare.
OCDE subliniază și necesitatea unor mecanisme clare de responsabilizare, astfel încât deciziile finale să poată fi explicate și asumate de persoane sau instituții identificate.
Al cincilea principiu se referă la calitatea datelor și la securitatea informațiilor utilizate de sistemele AI. Organizația recomandă utilizarea unor platforme securizate, criptarea datelor și reguli clare privind accesul, stocarea și ștergerea informațiilor.
Potrivit raportului, datele folosite pentru dezvoltarea programelor profesionale trebuie să fie actuale, relevante și verificate, pentru a evita concluziile eronate sau apariția unor prejudecăți generate de surse de informații incomplete ori neactualizate.
Ce recomandă OCDE guvernelor și instituțiilor de educație
La finalul documentului, OCDE formulează mai multe recomandări pentru factorii de decizie. Printre acestea se numără elaborarea unor strategii clare privind utilizarea AI în educația profesională, menținerea supravegherii umane asupra proceselor automatizate, dezvoltarea competențelor digitale ale personalului și consolidarea infrastructurii de date.
Organizația consideră că inteligența artificială poate deveni un instrument valoros pentru adaptarea programelor educaționale la cerințele pieței muncii, însă numai dacă este utilizată într-un mod care păstrează controlul uman, transparența și încrederea în sistemul de educație profesională.
Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





