România ete o zonă seismică mai activă decât am putea crede. Și nu doar în Vrancea. Pământul se cutremură în aproape toată România și la taote adâncimile, iar cel mai bun exemplu este recentul cutremur din județul Sălaj, cu o magnitudine medie, adică 4,1 grade pe scara Richter, care a avut loc la doar 2 kilometri adâncime. Iată o cronologie a evenimentelor  seisemice cele mai importante din ultimi trei ani, realizată de Agerpres.

Cât despre un eveniment major, mulți specialiști spun că va veni în următorii ani, având în vedere activitatea din Vrancea cât și frecvența cutremurelor majore din România ultimilor 200 de ani. Tot ce este peste 6-6,5 grade pe scara Ricter poate provoca daune majore, iar un cutremur de pete 7, cum a fost cel din 1977, va genera adevărate dezastre.

Cele mai mai puternice cutremure produse în România în ultimii 28 ani au fost înregistrate pe 30 şi 31 mai 1990, magnitudinea acestora fiind 6,9, respectiv 6,4 grade pe scara Richter.

Cele mai puternice cutremure din ultimii trei ani s-au produs la 28 octombrie 2018, în judeţul Buzău, şi a avut o magnitudine de 5,8 pe Richter, mişcarea tectonică fiind resimţită şi la Bucureşti şi la 8 februarie 2017, în judeţul Buzău, şi a avut o magnitudine de 5 pe Richter.

***

Mai multe cutremure cu magnitudinea de peste 4 grade pe scara Richter au avut loc în România în anii 2017 – 2019:

2019
9 ianuarie – În judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, s-a produs un seism cu magnitudinea de 4,4 pe Richter. Intensitatea în zona epicentrală a fost de III grade Mercalli.

2018
28 octombrie – Un cutremur cu magnitudinea 5,8 pe scara Richter s-a produs ora 3.38, în zona seismică Vrancea, în judeţul Buzău, la o adâncime de 150 de kilometri, în apropierea următoarelor oraşe: Nehoiu (17 km), Covasna (33 km), Întorsura Buzăului (37 km), Târgu Secuiesc (48 km) şi Vălenii de Munte (53 km).

22 august – O mişcare telurică cu magnitudinea 4,2 pe scara Richter s-a produs la ora 17.52, în judeţul Vrancea, la o adâncime de 122 kilometri, în apropierea oraşelor Odobeşti (42 km), Panciu (48 km), Râmnicu Sărat (50 km), Nehoiu (52 km) şi Focşani (54 km).

25 aprilie – Un seism cu magnitudinea de 4,5 grade pe scara Richter s-a produs în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău, la ora 20.15, la adâncimea de 145 de kilometri, în apropierea următoarelor oraşe: Nehoiu (23 kilometri), Covasna (35 kilometri), Întorsura Buzăului (43 kilometri), Târgu Secuiesc (49 kilometri) şi Vălenii de Munte (60 kilometri).

14 martie – Un cutremur cu magnitudinea de 4,7 pe scara Richter, revizuită în scădere la 4,6, s-a produs la ora 12.24, în zona seismică Vrancea, la o adâncime de 157 kilometri.

2017
28 octombrie – Un cutremur cu magnitudinea de 4,2 grade pe scara Richter s-a produs la ora 16.56, în judeţul Buzău, la adâncimea de 113,6 kilometri, în apropierea următoarelor oraşe: Nehoiu (16 km), Covasna (42 km), Întorsura Buzăului (45 km), Mizil (52 km), Vălenii de Munte (53 km).
8 octombrie – O mişcare telurică cu magnitudinea 4,2 pe scara Richter a avut loc la ora 4.49, în judeţul Vrancea, la adâncimea de 132,2 kilometri, potrivit INCDFP. Seismul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: Nehoiu (45 km), Odobeşti (48 km), Covasna (54 km), Râmnicu Sărat (55 km) şi Panciu (55 km).

25 septembrie – Un seism cu magnitudinea 4,3 s-a produs la ora 10.54, în judeţul Buzău, la o adâncime de 150 de kilometri, potrivit INCDFP. Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: Nehoiu (32 km), Covasna (41 km), Întorsura Buzăului (52 km), Târgu Secuiesc (53 km) şi Slănic-Moldova (57 km).

8 august – Un cutremur cu magnitudinea de 4,3 pe scara Richter s-a produs la ora 11.34, în zona seismică Vrancea, judeţul Vrancea, la o adâncime de 150 de kilometri, conform Institutului Naţional pentru Fizica Pământului. Cutremurul s-a produs în apropierea oraşelor Nehoiu (35 km), Covasna (44 km), Întorsura Buzăului (56 km), Târgu Secuiesc (56 km), Slănic-Moldova (57 kilometri).
2 august – Un seism cu magnitudinea de 4,9 grade pe scara Richter a avut loc la ora 5.32 în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău, la o adâncime de 132,5 kilometri, în apropierea oraşelor Nehoiu (15 km), Covasna (41 km), Întorsura Buzăului (43 km), Mizil (52 km) şi Vălenii de Munte (53 km).
1 august – Un cutremur cu magnitudinea de 4,6 pe scara Richter s-a produs la ora 13.27, în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău, la o adâncime de 96,6 kilometri, în apropierea următoarelor oraşe: Nehoiu (21 km), Covasna (46 km), Întorsura Buzăului (51 km), Mizil (51 km), Buzău (53 km).

25 iunie – Un seism cu magnitudinea de 4,2 pe scara Richter s-a produs în judeţul Vrancea, la ora 12.48, la o adâncime de 150 de kilometri, în apropierea următoarelor localităţi: Vrâncioaia (9 km), Covasna (30 km) şi Focşani (50 km).
24 iunie – Un cutremur cu magnitudinea de 4,2 pe scara Richter s-a produs în judeţul Buzău, la ora 2.50, la o adâncime de 139 de kilometri, în apropierea oraşelor Nehoiu (9 kilometri), Întorsura Buzăului (36 km), Covasna (37 km), Vălenii de Munte (45 km) şi Slănic (50 km).

19 mai – Un seism cu magnitudinea de 4,5 revizuită la 4,7 grade pe scara Richter s-a produs la ora 23.02, în judeţul Vrancea, la o adâncime de 120,6 kilometri, conform datelor publicate pe site-ul Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului. Cutremurul s-a resimţit în apropierea următoarelor oraşe: Odobeşti (34 km), Panciu (41 km), Râmnicu Sărat (47 km) şi Oneşti (52 km).
7 mai – O mişcare telurică de magnitudine 4 pe Richter a avut loc în judeţul Buzău, la ora 20.01, la o adâncime de 130,5 kilometri, în apropierea oraşelor Nehoiu (10 km), Întorsura Buzăului (42 km), Covasna (43 km), Vălenii de Munte (48 km) şi Mizil (48 km).
3 mai – Un seism cu magnitudinea de 4,2 grade pe scara Richter s-a produs la ora 8.59, în judeţul Buzău, la o adâncime de 133,6 kilometri, în apropierea următoarelor oraşe: Nehoiu (26 km), Covasna (45 km), Întorsura Buzăului (53 km), Buzău (55 km) şi Mizil (56 km).

26 martie – Un cutremur cu magnitudinea de 4 grade pe scara Richter s-a produs la ora 23.38, în judeţul Buzău, la o adâncime de 89,2 kilometri. Cele mai apropiate localităţi de epicentru au fost: Nehoiu (8 kilometri), Întorsura Buzăului (33 kilometri), Covasna (38 kilometri), Vălenii de Munte (38 kilometri) şi Slănic (42 de kilometri).
8 martie – Un cutremur cu magnitudinea de 4 grade pe scara Richter s-a produs la ora 15.43, în judeţul Buzău, la o adâncime de 140,3 kilometri, iar localităţile cele mai apropiate de epicentru au fost: Nehoiu (29 km), Covasna (36 km), Întorsura Buzăului (46 km), Târgu Secuiesc (49 km) şi Slănic-Moldova (56 km).
7 martie – Un cutremur cu magnitudinea de 4,1 grade pe scara Richter s-a produs la ora 4.51, în judeţul Vrancea, la o adâncime de 134,7 kilometri, iar localităţile cele mai apropiate de epicentrul cutremurului au fost: Nehoiu (44 de kilometri), Covasna (51 de kilometri), Odobeşti (51 de kilometri), Slănic-Moldova (55 de kilometri) şi Panciu (57 de kilometri). Mişcarea telurică a avut loc la o distanţă de 146 de kilometri de Bucureşti.

8 februarie – Un cutremur cu magnitudinea de 5 grade a avut loc în zona Vrancea, la 156 de kilometri adâncime, şi a fost resimţit şi la Bucureşti, fiind urmat de o replică de 3 grade. A fost cel de-al doilea cutremur însemnat din cursul zilei de 8 februarie, după ce dimineaţă, la ora 11.52, avusese loc un alt seism, de 4,2 grade pe scara Richter, tot în judeţul Vrancea, la o adâncime de 127,5 kilometri.

5 ianuarie – Un cutremur cu magnitudinea de 4 grade pe scara Richter s-a produs în judeţul Vrancea, la o adâncime de 140,2 de kilometri.

Te-ar putea interesa și: