În perioada 1 ianuarie – 31 mai 2018, comparativ cu perioada 1 ianuarie -,31 mai 2017, volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor, serie brută, a urcat cu 9,3%, datorită creşterilor înregistrate la comerţul cu motociclete, piese şi accesorii aferente; întreţinerea şi repararea motocicletelor (+23,3%), comerţul cu autovehicule (+17,5%) şi la activităţile provenite din comerţul cu piese şi accesorii pentru autovehicule (+2,8%). Scăderi au înregistrat activităţile de întreţinere şi repararea autovehiculelor (-7,8%). 

În primele cinci luni din acest an, comparativ cu perioada similară din 2017, volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, a crescut cu 11,0%. 

Activitatea de servicii de piaţă prestate populaţiei, serie brută, în perioada 1 ianuarie – 31 mai 2018, a înregistrat o cifră de afaceri cu 5,9% mai mare comparativ cu perioada 1 ianuarie – 31 mai 2017, provenită de la activităţile agenţiilor turistice şi tur-operatorilor (+8,6%), activităţile hotelurilor şi restaurantelor (+6,7%), activităţile de spălare şi curăţare (uscată) a articolelor textile şi a produselor din blană (+6,4%), activităţile de jocuri de noroc şi alte activităţi recreative (+2,5%) şi de la serviciile de coafură şi alte activităţi de înfrumuseţare (+1,1%). 

Activitatea de servicii de piaţă prestate populaţiei, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în perioada 1 ianuarie – 31 mai 2018, a înregistrat o cifră de afaceri cu 5,3% mai mare comparativ cu perioada 1 ianuarie – 31 mai 2017. 

Potrivit datelor statisticii, volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor, serie brută, în luna mai 2018, comparativ cu luna precedentă, a înregistrat o majorare cu 9,3% datorată creşterilor înregistrate la comerţul cu motociclete, piese şi accesorii aferente; întreţinerea şi repararea motocicletelor (+24,1%), comerţul cu autovehicule (+11,4%), activităţile de întreţinere şi repararea autovehiculelor (+10,3%) şi la comerţul cu piese şi accesorii pentru autovehicule (+3,7%). 

 

Volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna mai 2018, comparativ cu luna precedentă, a înregistrat o creştere cu 0,2%. 

În ceea ce priveşte serviciile de piaţă prestate populaţiei, serie brută, în luna mai 2018, faţă de luna precedentă, volumul cifrei de afaceri a înregistrat o creştere cu 6,6% datorată creşterilor înregistrate la activităţile hotelurilor şi restaurantelor (+12,9%), serviciile de coafură şi alte activităţi de înfrumuseţare (+7,0%) şi la activităţile de spălare şi curăţare (uscată) a articolelor textile şi a produselor din blană (+5,3%). Scăderi au înregistrat activităţile de jocuri de noroc şi alte activităţi recreative (-3,0%) şi activităţile agenţiilor turistice şi tur-operatorilor (-1,7%). 

Volumul cifrei de afaceri, pentru serviciile de piaţă prestate populaţiei, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna mai 2018 faţă de luna precedentă a înregistrat o creştere cu 0,7%. 

Conform INS, volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor, serie brută, în luna mai 2018, comparativ cu luna mai 2017, a urcat cu 10,4% pe fondul creşterilor înregistrate la comerţul cu autovehicule (+19,4%) , comerţul cu motociclete, piese şi accesorii aferente; întreţinerea şi repararea motocicletelor (+14,0%) şi la comerţul cu piese şi accesorii pentru autovehicule (+3,9%). Scăderi au înregistrat activităţile de întreţinere şi repararea autovehiculelor (-10,2%). 

Volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna mai 2018 a înregistrat o creştere cu 12,8% faţă de luna mai 2017. 

Activitatea de servicii de piaţă prestate populaţiei, serie brută, în luna mai 2018 a înregistrat o cifră de afaceri cu 2,9% mai mare comparativ cu luna mai 2017, provenită de la serviciile de coafură şi alte activităţi de înfrumuseţare (+5,6%), activităţile hotelurilor şi restaurantelor (+5,0%) şi la activităţile de jocuri de noroc şi alte activităţi recreative (+4,4%). Scăderi au înregistrat activităţile agenţiilor turistice şi tur-operatorilor (-8,3%) şi activităţile de spălare şi curăţare (uscată) a articolelor textile şi a produselor din blană (-4,8%). Activitatea de servicii de piaţă prestate populaţiei, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna mai 2018 a crescut cu 1,5% comparativ cu luna mai 2017. (Sursa: Agerpres)

Te-ar putea interesa și: