Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei, a declarat sâmbătă, în cadrul unui seminar organizat la Sinaia, că, în general, costul unei investigaţii derulate de către instituţie nu trebuie să fie peste valoarea amenzii aplicate, dar a evitat să înainteze un tarif fix.
“Costul unei investigaţii nu trebuie să fie peste valoarea amenzii aplicate în piaţă. Marea majoritate, de 85 la sută, a costurilor reprezintă salariile. Ca medie, vorbim despre 25.000 euro, anual, pe fiecare contribuabil. Nu pot să vă spun un cost fix, pentru că fiecare investigaţie durează fie un şase luni, fie doi ani”, a explicat Chiriţoiu.
Acesta a adăugat că, în cazul unei investigaţii de sub un an, costul poate ajunge la valoarea de 20.000 euro, fără însă a vorbi despre o regulă în acest sens.
“O investigaţie de sub un an poate costa minim 20.000 euro, dar nu pot să vă spun exact. Când vom ajunge să avem un management al costurilor în instituţiile publice, vom fi departe. Curtea de Conturi ar trebui să facă astfel de măsurători a eficienţei activităţii privind raportul dintre costurile unei investigaţii şi eficienţă, dar nu fac asta”, a afirmat şeful CC.
Bogdan Chiriţoiu a precizat faptul că, în privinţa justificării costurilor, Banca Mondială, care realizează un audit la ora actuală asupra Consiliului Concurenţei, nu a cerut un punct de vedere.
Şeful Consiliului a menţionat că, cel mai probabil, rezultatele auditului derulat de către Banca Mondială la Consiliul Concurenţei, ar putea fi publicate pe data de 5 octombrie.
În afara analizei realizate în cazul Consiliului, pe listă se mai regăsesc: Ministerul Transporturilor, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, Ministerul Agriculturii şi Ministerul Finanţelor Publice.
SURSA: Agerpres
• Tragedie în România! A murit după ce poliţiştii l-au trântit la pământ
• ANUNȚ pentru absolut toți românii care s-au vaccinat: Decizia care se ia în calcul la acest moment
• Arme NUCLEARE la granița cu România?! ”Pregătiri reale de război pentru un nou atac militar”
• CUTREMUR în România. 30% dintre salariați rămân pe drumuri. Decizia trebuie pusă în aplicare
• UNGURII, la un pas să ne ia ARDEALUL! Adevărul incredibil care a ieșit la iveală abia acum