Chiriţă: Preţul gigacaloriei pentru populaţie nu creşte în această iarnă

Chiriţă: Preţul gigacaloriei pentru populaţie nu creşte în această iarnă
Publicat de Valentin Gros la 3 ianuarie 2018, 17:10

Preţul gigacaloriei nu va creşte în această iarnă, a declarat miercuri Sorin Chiriţă, administrator public al Capitalei, care a afirmat că, deşi tariful a fost majorat anul trecut, preţul final pentru populaţie a rămas acelaşi.

"Ultima ştire a fost că subvenţia nu mai poate fi plătită. Nu este adevărat. Pentru că legea care ar fi creat oarecare confuzie este legea 196/20016, avea termen de intrare în vigoare în februarie 2018, dar a fost amânată pentru 1 februarie 2019. Mai mult decât atât, ca urmare a solicitării primarului general către Ministerul Muncii, acesta a luat în considerare modificarea textului de aşa natură ca subvenţia să poată fi plătită în continuare. Deşi a fost majorat tariful anul trecut, preţul final pentru populaţie a rămas acelaşi", a susţinut Chiriţă la comandamentul privind măsuri de fluidizare a circulaţiei. 

Un proiect care vizează majorarea cu peste 30% a tarifelor de transport şi distribuţie a energiei termice practicate de RADET Bucureşti a fost aprobat de Consiliul general pe 30 august 2017, însă primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a dat asigurări că această hotărâre nu vizează consumatorii casnici. 

AGERPRES

Informații articol
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.