‘S-a elaborat studiul de fezabilitate, suntem în faza elaborării caietului de sarcini. La proiect s-a precalificat China Naţional Electric Engineering’, a spus Traicu, la conferinţa Focus Energetic.

Potrivit acestuia, la sfârşitul lunii ianuarie-începutul lunii februarie va avea loc licitaţia, apoi, în 30 de zile, va fi semnat contractul.

Întrebat ce scop au astfel de proiecte, din moment ce în România există deja excedent de producţie la energia electrică, Traicu a afirmat că acestea sunt gândite în contextul concurenţei care va exista din 2018 la nivel regional şi din 2020 la nivel european.

Prezent la acelaşi eveniment, Niculae Havrileţ, preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE), a arătat că România exportă de mai bine de o lună între 700 şi 900 MW, după ce instituţia pe care o conduce a desfiinţat taxele de import-export, pentru a facilita aceste activităţi.

Companiile chineze s-au arătat interesate să investească peste cinci miliarde de euro în proiecte energetice în România, iar primele contracte ar putea fi semnate anul viitor, a declarat marţi Constantin Niţă, ministrul delegat pentru Energie, la atelierul destinat energiei din cadrul Forumului Economic şi Comercial China – Europa Centrală şi de Est.

‘Nu trebuie să ne mai temem de China. Experienţa lor ne este utilă’, a spus Niţă, precizând că investitorii chinezi s-au arătat interesaţi de proiectul reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă, de hidrocentrala cu acumulare prin pompaj de la Tarniţa-Lăpuşteşti, de termocentrala Rovinari şi de reabilitarea grupurilor 3 şi 4 de la termocentrala Mintia-Deva.

‘Acestea sunt doar începutul, pentru că mai avem şi alte proiecte. Unele sunt în fază avansată, sperăm ca primele să fie semnate anul viitor. Aceste proiecte înseamnă cinci miliarde de euro doar participaţia Chinei. Proiectele au un rol-cheie în energetica României: de a reduce emisiile de carbon şi de a echilibra sistemul, ceea ce ne creează acum multe probleme’, a spus ministrul.

El a subliniat că toate aceste proiecte vor respecta normele europene în materie de transparenţă.

‘Dorim ca prin aceste proiecte să ne îndeplinim obiectivul de independenţă şi securitate energetică şi, în timp, să devenim exportatori de energie, să încercăm ca producţia de energie să fie vândută nu numai în ţară, ci şi în afară’, a continuat Niţă.

Potrivit acestuia, România şi-a propus realizarea unei burse regionale puternice de energie electrică şi gaze naturale.

‘Sper ca România să reprezinte tigrul economic al Europei, aşa cum spunea premierul Chinei’, a conchis ministrul român.

Proiectul reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă reprezintă cel mai mare proiect de investiţii din istoria României, estimat la 6,45 miliarde de euro. Proiectul hidrocentralei de la Tarniţa necesită investiţii de circa 1,3 miliarde de euro. Statul român caută de mai mulţi ani investitori care să participe la realizarea acestor proiecte.

La începutul lunii noiembrie, Niţă a declarat că anul viitor va fi finalizat procesul de negociere cu investitorii interesaţi de aceste proiecte.

SURSA: Agerpres