Chinezii mai au de lucrat la mașinăria de luptă a infanteriei aeropurtate. Rușii le-au luat fața

Armata chineză continuă să fie cea mai mare din Asia. Dar, pe măsură ce își modernizează și dezvoltă corpurile aeropurtate, China pare să se bazeze pe modelul rus sau sovietic. Trupele aeriene chineze nu fac parte din forțele terestre, ci din din Forța Aeriană (PLAAF). Ele sunt considerate un activ strategic, capabil să se desfășoare rapid în zone de criză pentru a proteja interesele chineze, scrie NationalInterest.org.

Coloana vertebrală blindată a acestor forțe o reprezintă vehiculul de luptă al infanteriei aeriene ZBD-03 (AIFV). La fel ca seria rusească BMD de AIFV-uri, ZBD-03 este proiectat pentru a fi parașutat de pe un avion de transport pentru a fi implantat în spatele frontului inamic. Dar cât de bun este ZBD-03 și care este diferența față de cele mai recente BMD-uri din Rusia?

Spre deosebire de Rusia, forțele aeriene ale Chinei au început recent să utilizeze AIFV-uri. Când China și-a format primele unități aeropurtate în anii 1950, doar pentru infanterie, sovieticii lansau arma de asalt aerian ASU-57 (America a lansat și distrugătorul de tancuri aeriene M56 Scorpion). Uniunea Sovietică a urmat acest trend cu arma de asalt aeriană mai grea, ASU-85.

Când a apărut conceptul de IFV în anii 1960, sovieticii au lansat primul lor AIFV: BMD-1, care își împărțea armamentul cu „vărul său” mai greu, BMP-1. Acestea au fost urmate de BMD-2 și BMD-3 în serviciul sovietic și apoi BMD-4, în serviciul rus. Rusia a dezvoltat, de asemenea, vehiculele de luptă aeriene care aveau mai mult spațiu intern și puteau monta pe ele armament greu.

China a pășit mai târziu pe scena vehiculelor de luptă aeriene. Abia în 1975 armata a început dezvoltarea lor, iar 1980 primele prototipuri au fost date trupelor aeriene pentru testare. Prototipul WZ141 avea montat două puști fără recul și două rachete antitanc ghidate HJ-73 (o variantă a sovieticului 9M14 Malyutka) deasupra lor. Situațiile politice au dus la anularea proiectului WZ141. Doar pînă în anii 90. În 19996, China a achiziționat câteva BMD-3 de la ruși pentru a studia modul în care au fost fabricate și a testa integrarea armurilor.

Dezvoltarea propriului AIFV, ZBD-03, a început la scurt timp după aceea. Dar, ZBD-03 e văzut ca având un design învechit. Compartimentul pentru infanterie este poziționat în spatele turelei din spatele vehiculului. Armamentul modelului ZBD-03 este mult inferior seriei BMD. Site-urile chineze spun că tunul automat de 30 mm montat pe ZBD este analog cu 2A72 rusesc. Toate BMD-urile, cu excepția BMD-4, utilizează un 2A42 ca armament principal. BMD-4 folosește 2A72, dar este un armament secundar pentru arma principală 2A70 de 100 mm. ZBD stochează doar 350 de runde pentru tunul său de 30 mm, spre deosebire de cele 860 runde ale BMD-3.

BMD-urile rusești dețin, de asemenea, echipamente de observare și detectare mult superioare. Cel mai recent BMD din serviciul rus, BMD-4M, posedă unele dintre cele mai peformante echipamente de observare. Așadar, dacă China vrea să fie competitivă în ceea ce privește operațiunile aeriene, ar trebui să ia în serios modernizarea sau înlocuirea vehiculelor ZBD-03, concluzionează NI.