Chinezii îşi apără securitatea printr-o lege antispionaj

Chinezii îşi apără securitatea printr-o lege antispionaj
Publicat de Ciprian Mailat la 1 noiembrie 2014, 13:43

China a aprobat sâmbătă o lege antispionaj menită să consolideze securitatea statului şi să ajute la construirea unui sistem naţional de securitate „cuprinzător”, relatează Reuters şi Xinhua.

Noua lege le va permite autorităţilor să confişte şi să sigileze orice bunuri legate de activităţi considerate periculoase la adresa intereselor Chinei, conform agenţiei de presă chineze. Refuzul de a coopera din partea celor vizaţi le va permite forţelor de ordine să treacă la confiscarea bunurilor.

Legea în cauză interzice, de asemenea, 'deţinerea de echipamente de spionaj', mai scrie Xinhua, fără alte detalii.

În contextul în care China are deja o legislaţie bogată privind secretele de stat şi diferitele aspecte de securitate, nu este clar în ce măsură noua lege – adoptată prin revizuirea şi redenumirea unei legi pentru securitate naţională, pentru prima dată în ultimii 21 de ani – va spori puterile coercitive. Legea revizuită privind securitatea a urmat unei reuniuni a Partidului Comunist desfăşurată luna trecută, cu ocazia căreia justiţiei i s-a promis mai multă independenţă şi s-a pledat în favoarea restrângerii influenţei politice asupra acesteia, cu toate că au existat voci ce au semnalat o lipsă de substanţă, notează Reuters.

Totodată, parlamentul a revizuit o "lege de procedură administrativă" ce ar urma să le ofere cetăţenilor posibilităţi sporite de a acţiona în instanţă guvernul. Cei reclamaţi în astfel de cazuri, precum responsabili guvernamentali, vor fi amendaţi sau reţinuţi dacă "vor exercita presiuni asupra reclamantului pentru a retrage procesul prin mijloace ilegale precum ameninţările sau frauda", potrivit Xinhua.

AGERPRES

Informații articol
Etichete:
Publicat în: Arhiva
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.