Chinezii au mai făcut un pas în cucerirea Universului

Chinezii au mai făcut un pas în cucerirea Universului
Publicat de CAPITAL la 24 iunie 2012, 10:04

China a încheiat cu succes duminică prima sa andocare manuală în spaţiu, între naveta Shenzhou IX şi modulul Tiangong, realizând astfel un pas mai departe în proiectul său de construire a unei staţii spaţiale, transmit Reuters, AFP şi Xinhua.

Printr-o manevră efectuată de astronautul Liu Wang, Shenzhou IX s-a conectat la ora 04.50 GMT la modulul Tiangong, de care se separase cu o oră şi jumătate mai devreme, până la o distanţă de 400 de metri. Centrul de control aerospaţial de la Beijing a anunţat în direct la televiziunea chineză CCTV reuşita operaţiunii, care constituia principala misiune a echipajului.

Shenzhou 9 – la bordul căruia se află trei astronauţi, printre care şi prima femeie trimisă de China în spaţiu – realizase deja o andocare automată la Tiangong 1, pe 18 iunie, la o zi după lansarea sa de la centrul Jiuquan din deşertul Gobi, din nord-vestul Chinei.  Comparativ cu andocarea automată, cea manuală este mai dificilă în ce priveşte controlul orbitei, a explicat Xie Jianfeng, de la centrul de control aerospaţial de la Beijing, pentru Xinhua.

Sursa: Agerpres

Informații articol
Etichete:
Publicat în: Arhiva
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.