Pentru acest tronson de autostradă și-au depus candidaturile în primăvara acestui an 4 companii sau asocieri, dintre care una era compania din China. Ministrul marilor proiecte, Dan Șova, anunța în vară că în luna septembrie va fi desemnat constructorul.

La începutul lunii trecute, CAPITAL informa faptul că în prima parte a acestei luni, comisia desemnată pentru alegerea partenerului, care va proiecta, construi şi finanţa tronsonul de autostradă Comarnic-Braşov (58 kilometri). Se pare însă că au existat unele probleme, așa cum a declarat Narcis Neaga, noul director general al CNADNR, într-un interviu acordat sursazilei.ro.

“Am pus la dispoziție studiul de fezabilitate, numai că s-a schimbat traseul în zona orașelor Sinaia, Bușteni și Predeal. Studiul de fezabilitate presupunea ca autostrada să treacă prin mijlocul orașului Bușteni, un oraş turistic recent renovat.  Aşa că am decis să facem tunel de 10 kilometri, pe porţiuni –  va fi o parte de tunel la Sinaia, alta la Bușteni și alta la Predeal, iar acest nou traseu scade timpul de parcurgere a autostrăzii cu 12-15 minute”, a declarat Neaga, în interviul acordat sursazilei.ro

În acest moment există doar 3 constructori în lupta pentru desemnarea câștigătorului: Vinci-Strabag-Aktor, Impregilo-Salini şi UMB-Tehnostrade.
Narcis Neaga a declarat recent pentru CAPITAL că termenul pentru depunerea ofertelor finale este 15 octombrie. “Până la finele lunii vom stabili câștigătorul și sperăm să putem semna contractul”, ne-a declarat directorul general al Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR).

Întrebat dacă lucrările vor fi gata în 2016, așa cum a promis premierul Victor Ponta, șeful CNADNR a precizat că în contract deschiderea traficului va fi prevăzută pentru acel an.

Pe scurt, prin contractul de concesiune, cel care va prelua acest proiect va trebui să parcurgă mai mulţi paşi:
•    să obţină finanţarea pentru realizarea construcţiei
•    să proiecteze şi să elaboreze documentaţia necesară obţinerii autorizaţiilor şi avizelor pentru execuţia lucrărilor
•    să realizeze lucrările de construcţie a tronsonului
•    să opereze şi să întreţină cei 58 de kilometri de autostradă.

Potrivit unor surse apropiate grupului Salini-Impregilo, care a depus candidaturi şi la celelalte proiecte în concesiune: Centura de Sud a Capitalei, care va lega A1 de A2, respectiv Craiova-Piteşti, negocierile au intrat în ultima etapă.  De altfel, premierul Victor Ponta, cel care anunţa în primăvară ca nu va mai candida la parlamentare dacă autostrada Comarnic-Braşov nu va fi gata în 2016, declara în urmă cu o lună că ministrul Dan Şova l-a înştiinţat că negocierile pentru Comarnic-Braşov se află într-un stadiu destul de avansat.

Cel mai probabil, asocierea care va fi desemnată câştigătoare este cea formată din companiile Vinci-Strabag şi Aktor, în situaţia în care Salini-Impregilo au disponibilitatea financiară să construiască doar o singură autostradă, iar cea mai atragătoare italienilor pare a fi Centura de Sud.

Capital.ro a scris încă din luna martie că cele mai mari şanse le au francezi  în situaţia în care au existat discuţii între Ponta şi reprezentanţii Vinci chiar în Franţa, cu doar câteva zile înainte de depunerea candidaturilor.

Conform anunţului publicat de CNADNR, tronsonul de autostradă va avea o lungime de 58 de kilometri. Pe cei 58 de kilometri vor exista 53 de poduri şi viaducte şi nu mai puţin de 18 tuneluri cu o lungime totală de 2,89 de kilometri. Valoarea estimată de reprezentanţii CNADNR, menţionată în anunţ, este de 5,32 miliarde de lei fără TVA, adică 6,6 miliarde de lei cu TVA (25,3 milioane de euro/km).

Tronsonul va fi împărţit în două secţiuni: Comarnic-Predeal şi Predeal – Cristian (Braşov).

Narcis Neaga a precizat că toți constructori au venit cu alte planuri decât cele prevăzute în studiul de fezabilitate, astfel că pe o porțiune mai mare din acest tronson vor fi tuneluri mai lungi, ceea ce înseamnă și costuri mai ridicate.

Vezi mai jos răspunsul primit de capital.ro la jumătatea lunii august, atunci când la conducerea companiei se afla Mircea Pop.
 


Te-ar putea interesa și: