Ţara, ale cărei date rămân greu de accesat, este în faţa Rusiei, aflată pe locul trei, dar rămâne în urma Statelor Unite.

Opacitatea din jurul „cifrelor de vânzări de arme ale companiilor chineze continuă să împiedice o înţelegere deplină” a industriei din ţară, avertizează SIPRI în raportul său.

Cu toate acestea, „putem spune cu siguranţă că China este al doilea mare producător din lume după Statele Unite şi în faţa Rusiei”, a declarat Nan Tian, coautorul raportului.

Trei grupuri de arme chineze apar în clasamentul primilor zece producători mondiali, potrivit datelor institutului.

Cu cât se vând aceste arme

Majoritatea armelor chineze vândute în fiecare an – a căror valoare este estimată între 70 şi 80 de miliarde de dolari (63-72 miliarde de euro) – este achiziţionată de diferitele ramuri ale Armatei Populare de Eliberare (PLA).

Companiile chineze de armament sunt de asemenea mult mai specializate decât omologii lor de peste mări: producătorul de stat Aviation Industry Corp of China (Avic), cea mai mare companie de armament din ţară, este producător de avioane şi produse aeronautice, în timp ce majoritatea marilor producători internaţionali acoperă o gamă largă de produse militare.

Cercetătorii de la SIPRI spun că au avut dificultăţi în a obţine date fiabile cu privire la dimensiunea industriei chineze de armament, companiile fiind toate entităţi de stat.

„Totul este blocat sub termenul de securitate naţională”, a deplâns Tian.

Companiile chineze, în topuri

În raport, cercetătorii au analizat patru companii chineze specifice, toate clasându-se printre primele 20 din lume, şi ei susţin că odată cu o creştere a datelor disponibile despre aceste companii, „este acum posibilă elaborarea unor estimări rezonabile şi fiabile privind amploarea industriei de armament chineze”.

Deşi nu există statistici oficiale cu privire la exporturile de arme chineze, SIPRI notează că industria locală de armament „s-a dezvoltat într-o asemenea măsură încât există o cerere crescută de arme în străinătate”.

Conform estimărilor institutului de la Stockholm, China se află în prezent pe locul cinci în rândul ţărilor exportatoare de arme.

China, țara cu puține reglementări privind armele

Creşterea exporturilor de arme măreşte riscul de proliferare, dar intrarea Chinei pe scena mondială preocupă în special cercetătorii, deoarece ţara a semnat puţine reglementări privind controlul armelor.

Ţara nu este semnatară a Tratatului privind comerţul cu arme (ATT), un text adoptat în 2013 de Naţiunile Unite şi care vizează impunerea unor criterii de moralitate comerţului internaţional de arme, notează Agerpres.

„Nu există un sistem de constrângere prin care China şi aceşti exportatori să poată răspunde”, a reamintit Tian.


Te-ar putea interesa și: