În discursul său, ţinut la mijlocul lunii decembrie, Zhou Xiaochuan a subliniat că evoluţiile externe au avut un impact important asupra relansării economiei chineze, astfel încât deocamdată nu se poate spune dacă China a revenit sau nu la o traiectorie ‘normală’ de creştere.

Comentariile guvernatorul Băncii Centrale a Chinei intervin într-un moment în care autorităţile de la Beijing se luptă cu supraîncălzirea economiei prin încercarea de a ţine sub control preţurile proprietăţilor imobiliare şi inflaţia. Zhou Xiaochuan a promis şi el luna trecută că va menţine preţurile stabile în 2011 şi că Banca Centrală va derula o politică monetară prudentă, ceea ce înseamnă că ar putea fi adoptate noi majorări ale dobânzii de referinţă precum şi alte măsuri de înăsprire a politicii monetare.

Chiar în ziua de Crăciun Banca centrală a Chinei a anuţat că a majorat dobânda de referinţă, pentru a doua oară în decurs de trei luni, pe fondul temerilor cu privire la evoluţia inflaţiei. În plus, Banca centrală a cerut băncilor comerciale să majoreze nivelul rezervelor, limitând practic fondurile pe care băncile le pot împrumuta.
SURSA: Agerpres