Capital: Ce diferenţe majore sunt între o uzină de automobile din Spania sau Franța şi cea din România?
Charles Morillo: Până acum şapte-opt ani, tendinţa uzinelor era să producă unu-două modele. Era foarte uşor să automatizezi o fabrică. Astăzi, pentru că piaţa este mult mai segmentată, nu mai poţi avea un singur model-vedetă pe care să îl produci în 300.000 de unităţi. Acum e nevoie de cinci-şase modele pentru a răspunde cerinţelor pieţei. Pentru noi, producând multe modele, nu este uşor să robotizăm uzina. Desigur, putem robotiza o parte a procesului tehnologic, dar nu tot.

Capital: Cât din afacerile uzinei de vehicule este reprezentat de producţia de maşini şi cât de cea de piese de schimb?
Charles Morillo: Producem atât vehicule finite, cât şi piese de schimb şi multe componente pentru CKD, colecţii de piese care sunt utilizate în toate celelalte uzine ale grupului Renault în care se produc maşini pe platforma Logan. 89% din producţie sunt maşini finite, 9% CKD-uri şi 2% piese de schimb.

Capital: Când Renault a preluat uzina, termenul de „roboţi umani“ atribuit angajaţilor a stârnit vii dispute. Sunt muncitorii români performanţi şi exacţi ca nişte roboţi?
Charles Morillo: Nu îmi place expresia „roboţi umani“. Oamenii nu sunt roboți. Nu ştiu de unde vine expresia asta, dar în toate uzinele Renault avem şi roboţi, şi oameni. Şi aici este la fel. Avem câţiva roboţi şi mulţi oameni. Pentru mine, oamenii nu sunt roboţi, dar calitatea produselor este de top.
Am făcut multe progrese în domeniul calităţii în ultimii ani. Ne aflăm în top 3 al calităţii între uzinele grupului Renault. A adăuga un robot este un calcul economic sau unul de îmbunătăţire a postului de lucru. De exemplu, vom robotiza un atelier în care, până acum, oamenii lucrau tot timpul cu mâinile deasupra capului. Prin urmare, robotizarea nu este numai o problemă de performanţă sau de calitate, ci şi una de îmbunătăţire a condiţiilor de lucru.

Capital: Câţi dintre angajaţii uzinei sunt străini?
Charles Morillo: La UVD suntem doar trei străini. Sunt eu, directorul executiv al fabricii, mai sunt directorul de producţie, care este sloven, şi şeful departamentului de mentenanţă generală, care este francez. Restul până la 8.000 sunt români.

Capital: Faptul că muncitorii de la Mioveni sunt plătiţi cu sume mai mici decât cei din alte uzine ale grupului Renault le afectează performanţele? Sunt probleme din acest motiv?
Charles Morillo: Nu sunt probleme cauzate de salarii. Nu trebuie să comparăm salariile din uzina noastră cu cele ale altor uzine Renault din alte ţări, ci cu veniturile din România. Când facem această comparaţie, putem observa că salariul la uzină a crescut cu 308% între 2005 şi 2010, în timp ce inflaţia a crescut doar cu 104%. Asta înseamnă că puterea de cumpărare a salariaţilor de la Dacia a crescut de trei ori mai repede decât inflaţia. Nici salariile din Spania nu sunt aceleaşi cu cele din Franţa şi nici cu cele din Portugalia.

Capital: Când va începe pregătirea uzinei pentru un viitor produs? Ce modificări presupune trecerea de la un model vechi la unul nou?
Charles Morillo: Nu pot vorbi acum despre viitoare produse. Uzina se schimbă permanent. Chiar în acest moment sunt în curs de a pregăti uzina pentru noi proiecte. Acum pregătim zona de caroserie. Facem un nou atelier flexibil, care va fi utilizat pentru viitoare proiecte.
Citește în ediția print din această săptămână a revistei Capital un amplu reportaj realizat la uzina Dacia de la Mioveni.