Vinurile obținute din Chardonnay sunt foarte diferite, însă nu doar din pricina culturii sale atât de răspândite. Două vinuri Chardonnay produse în aceeași zonă pot avea gusturi diferite în funcție de momentul în care au fost culeși strugurii sau de gradul de maturare.

De pildă, un vin făcut din struguri culeși foarte devreme va avea note de citrice și măr verde și va fi ușor de confundat cu un Pinot Gris. În schimb, unul făcut din struguri foarte bine copți va avea note de ananas, piersică sau mango, iar dacă este ținut câteva luni la maturat în butoaie de stejar, va căpăta o textură ceva mai untoasă și noi arome de vanilie, praline sau caramel. De altfel, vinurile provenite din acest soi sunt printre puținele vinuri albe predispuse pentru maturare. Chardonnay maturat vei întâlni la producătorii din regiuni cu climat mai cald (sud-estul Australiei, Napa Valley California, Argentina, Burgundia sau Puglia), iar în regiunile ceva mai reci (vestul Australiei, Valea Loirei, Chile, Sonoma) vei găsi acest vin mai degrabă tânăr.

Acest soi de struguri și-a găsit expresia cea mai înaltă în vinurile din Burgundia. Mai exact, în regiunea Cote D’Or, unde vinuri precum Chablis, Meursault sau Montrachet și-au câștigat faima mondială și exprimă într-un mod desăvârșit calitățile remarcabile ale unei zone unde cultura vinului și pasiunea oamenilor s-au întâlnit în mod fericit cu un set ideal de condiții geo-climatice. Se spune că acesta este, de fapt, gustul vinului cântat în poezii de strămoșii noștri, gustul autentic, nealterat, un echilibru perfect între aromele fructului și mineralitatea plantei cultivate în podgorii unde calitățile solului sunt respectate de secole.

Succesul acestui soi de struguri în întreaga lume i-a determinat pe unii producători să experimenteze și să intervină tot mai frecvent în procesul de vinificație pentru a obține gustul acela foarte corpolent și untos care i-a adus faima vinului Chardonnay. Acest lucru se întâmplă mai ales la vinurile din Lumea Nouă, unde producătorii folosesc fermentația malolactică pentru a mai domoli aciditatea specifică acestui strugure, mai ales în zonele climatice mai reci. Rezultatul este unul extrem de apreciat, iar succesul fulminant al vinurilor din Australia sau Chile i-a făcut pe producătorii europeni să se întrebe, în ultimii ani, dacă nu cumva acest succes al gustului untos și corpolent nu îi va face pe consumatori să uite în curând de gustul autentic, fresh, vioi al Chardonnayului, așa cum îl regăsești atât de bine exprimat în Chablis-urile din Burgundia.

ACELAȘI SOI, 5 VINURI DIFERITE

Alamos – un vin argentinian cu o culoare superbă, verzui-gălbuie și un gust bogat, cu note de flori și citrice, prelungit în postgust cu o aromă persitentă de vanilie.

Nederburg Winemasters – un vin ticluit de compatriotul nostru, Răzvan Macici, la cea mai mare podgorie din Africa de Sud. Arome de lămâie și piersică, bine integrate.

Woodbridge – un Chardonnay de California ticluit de patriarhul vinului american, Robert Mondavi. Are arome perceptibile de măr verde și vanilie.

Anima – un Chardonnay românesc multipremiat la competițiile internaționale. Acest vin semnat de Aurelia Vișinescu are un buchet aromatic extrem de surprinzător și de echilibrat.

Chablis Le Finage – un Chablis autentic la un preț extrem de rezonabil. Merită să-l degustați dacă vreți să simțiți gustul neîntinat al unui Chardonnay franțuzesc.

Vinuri bune și băuturi fine, sfaturi utile și rețete de cocktailuri puteți găsi pe www.theliquorstore.ro. Căutați-ne și pe pagina noastră de facebook: theliquorstore.

Te-ar putea interesa și: