Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA a lansat licitaţia deschisă pentru realizarea Studiului de Fezabilitate şi a Proiectului Tehnic necesare modernizării liniei de cale ferată Apahida – Ilva Mică (subsecţiunea I a tronsonului Apahida – Suceava), un contract a cărui valoare estimată depăşeşte 34 de milioane de lei, transmite Agerpres.

Potrivit unui comunicat transmis joi de operatorul feroviar naţional, Studiul de fezabilitate şi Proiectul Tehnic pentru modernizarea liniei de cale ferată pe subsecţiunea I Apahida – Ilva Mică, în lungime de 119 km, au drept scop identificarea soluţiei optime din punct de vedere tehnic, operaţional, economic, financiar, al impactului asupra mediului şi al schimbărilor climatice.

Va crește viteza maximă a trenurilor de călătorie și marfă

Totodată, va creşte şi viteza maximă de circulaţie pentru trenurile de călători (la 160 km/h), dar şi pentru trenurile de marfă (la 120 km/h).

„Obiectivul general al contractului de prestări servicii este modernizarea infrastructurii feroviare între Apahida şi Ilva Mică, pentru integrarea unui transport durabil între regiunea Centrală şi Nord-Estică a ţării, asigurarea dezvoltării socio-economice a zonelor traversate, îmbunătăţirea competitivităţii economice a României şi asigurarea condiţiilor necesare pentru creşterea numărului de pasageri şi a volumului de mărfuri transportate pe reţeaua TEN-T. De asemenea, contractul prevede şi atingerea unor importante obiective specifice, printre care menţionăm: creşterea vitezei de circulaţie şi, implicit, reducerea duratei de călătorie pe subsecţiunea analizată şi pe întreaga secţiune Apahida – Suceava; îmbunătăţirea condiţiilor de călătorie şi creşterea gradului de siguranţă, gestionând în acelaşi timp impactul asupra mediului, în conformitate cu cerinţele europene”, se arată în comunicatul CFR.

Valoarea estimată a contractului este de 34.088.600 lei, sursa de finanţare fiind asigurată într-o pondere de 85% din fonduri europene nerambursabile şi de 15% din fonduri naţionale. Durata contractului este de 23 de luni.

Anunţul de participare la procedura licitaţie deschisă şi documentaţia de atribuire sunt disponibile în Sistemul informatic colaborativ pentru mediu performant de desfăşurare al achiziţiilor publice (SICAP), la adresa www.e-licitatie.ro.

CFR SA precizează că termenul-limită pentru primirea ofertelor este 15 martie 2021.

Sursă foto: Inquam Photos / Casian Mitu