Potrivit unui anunţ al companiei, reorganizarea activităţii agenţiilor de voiaj ca începe de joi, 10 ianuarie şi vizează închiderea definitivă a agenţiilor din Alexandria, Bistriţa şi Zalău.

Totodată, vor fi închise şi agenţiile agenţiile de voiaj CFR din Drobeta Turnu Severin, Deva, Petroşani, Baia Mare, Satu Mare, Târgu Mureş, Galaţi, Buzău, Brăila, Focşani şi Constanţa, înfiinţându-se birouri de voiaj în incinta staţiilor de cale ferată din oraşele respective.

“CFR Călători îşi propune ca, prin aceste modificări, activitatea desfăşurată în cadrul birourilor voiaj să aducă mai aproape de pasageri informaţia de care au nevoie şi cele mai prompte variante de călătorie în ţară şi în străinătate, deoarece o gară reprezintă poarta de intrare spre destinaţia dorită”, se menţionează în comunicatul CFR Călători.

Reprezentanţii companiei nu au precizat dacă reorganizarea activităţii de voiaj vizează şi reduceri de personal.

Vezi mai jos lista cu agenţiile de voiaj care vor rămâne în actualele locaţii:

Nr.

crt.

Agentia de voiaj CFR

1

Bucuresti nr. 1

2

Berceni

3

Titan

4

Craiova

5

Tg. Jiu

6

Pitesti

7

Caracal

8

Timisoara

9

Caransebes

10

Resita

11

Arad

12

Hunedoara

13

Cluj

14

Oradea

15

Sf. Gheorghe

16

Sibiu

17

Iasi

18

Botosani

19

Vaslui

20

P.Neamt

21

Suceava

22

Bacau