Liniile închise erau Ploieşti – Urziceni – Slobozia, Bucureşti Sud – Olteniţa, Făurei – Buzău, Giurgiu Nord – Videle, Bucureşti Nord -Urziceni – Făurei, conform Agerpres.

De asemenea, pe şapte sectoare erau instituite restricţii, circulaţia desfăşurându-se cu locomotive diesel. Este vorba despre liniile: Buzău – Iaşi (prin Tecuci), Ţăndărei – Feteşti, Tecuci -Lieşti, Tecuci – Mărăseşti, Adjud – Buzău, Tecuci – Făurei şi Giurgiu Nord – Grădiştea.

Pentru menţinerea în circulaţie a trenurilor de călători, în zonele afectate de condiţii meteo nefavoarabile, în perioada următoare, acolo unde se impune, se va circula în spatele plugurilor de zăpadă care patrulează permanent pe reţea. Din această cauză, trenurile de călători pot înregistra întârzieri. În aceste zone, în situaţia în care liniile sunt deschise, CFR va încerca să menţină cel puţin un tren de călători pe relaţie, astfel încât să existe legături feroviare.